ARTICLE AD BOX
La câteva luni după ce a anunțat că se retrage din Gașca Zurli, Vero Căliman are primul ei proiect important. Actrița face ceea ce îi place cel mai mult, în calitate de director de teatru pentru copii. Vero este noul Director Artistic Programe pentru Copii de la Școala de Teatru Qfeel, anunțul fiind făcut reprezentanții instituției.
După 10 ani din care a făcut parte din echipa Mirelei Retegan, Fetița Zurli s-a îndreptat către o altă meserie.
„Este o bucurie să mă alătur echipei Școlii de Teatru Qfeel și să contribui la dezvoltarea potențialului creativ al copiilor prin intermediul artei teatrale.
Simt că este menirea mea să transmit mai departe din tot ce am acumulat până în prezent, iar conexiunea cu copiii nu o voi pierde niciodată. Le sunt alături în continuare!”, a declarat Vero Căliman, potrivit Fanatik.
„Cunoscută pentru contribuția sa remarcabilă în Gașca Zurli, Vero Căliman vine la Școala de Teatru Qfeel cu o bogată experiență în lucrul cu copiii și în crearea unui mediu în care învățarea este un proces distractiv și captivant.
Cu o experiență vastă pe scenă și alături de copii de toate vârstele, actrița Vero Căliman aduce o nouă perspectivă în rolul de Director Artistic Programe pentru Copii”, este anunțul făcut de reprezentanții de la Școala de Teatru Qfeel, pe rețelele de socializare.
Recomandări
Cum a încercat Gazprom să-și salveze firmele din România de la sancțiunile internaționale. Reacția autorităților de la București
În ultimele luni, Gașca Zurli a fost în mijlocul unor tensiuni. Mirela Retegan a fost părăsită de mai mulți dintre colaboratorii pe care îi avea de mai bine de zece ani.
„Femeia Veronica merită și ea o șansă. Vă rog să mă credeți că am sufletul în pioneze și că nu mi-a fost deloc ușor să fac această alegere. Întâlnirile cu voi și iubirea din ochii copiilor mi-au dat putere și energie să continui chiar și atunci când simțeam că nu mai pot”, a transmis Vero Căliman recent.
FANATIK.RO
Afacerea care l-a îmbogățit pe un român. A cultivat un fruct banal care a ajuns să fie considerat o adevărată comoară. Se vinde cu 20 de lei kilogramul, iar oamenii vin de la zeci de kilometri distanță să cumpere
Viva.ro
Imagini dureroase! Tulburător ce s-a întâmplat la mormântul Andreei Morega, studenta ucisă de Mirel:: "Tatăl tău..."
Libertateapentrufemei.ro
„A venit iepurașul”. Milionarul Arpad Paszkany, cadou exorbitant pentru tânăra iubită. Antonela Pătruț și noua ei viață de regină, în 30 de imagini fabuloase
GSP.RO
Sportivul român s-a întâlnit cu Zendaya pe platoul de filmare în SUA. „Aveam rulotele una lângă cealaltă. Sigur, a ei mai mare decât a mea”
FANATIK.RO
Emailul pe care trebuie să îl ștergi neapărat dacă l-ai primit. Utilizatorii nu trebuie să îl deschidă, pentru că pot fi în pericol
Știrileprotv.ro
Met Gala 2024. Apariții extravagante la cea mai mare petrecere de modă a anului. J. Lo a purtat o rochie transparentă | FOTO
Unica.ro
GALERIE FOTO / Rochiile cu care vedetele au făcut SENZAȚIE la Gala MET 2024! Kim Kardashian și Jennifer Lopez, aparițiile serii!
Orangesport.ro
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
Observatornews.ro
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi se vând cu doar 20 de lei kilogramul
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2024. Săgetătorii se bucură de o zi plină, așa cum le place lor, cu tot felul de treburi care cer atenție și concentrare
Știri România