Balada lui Ciprian Porumbescu s-a auzit la poalele Everestului, în interpretarea violonistului Alexandru Tomescu, aflat într-o expediție în Himalaya. Conform tvrinfo.ro, artistul este nedespărțit de instrumentul său, vioara, pe care a dus-o și în Himalaya, unde a interpretat „Balada” lui Ciprian Porumbescu și ”Giga” de J.S. Bach, la altitudinea de 5.364 m, la poalele Everestului, în tabăra de bază.
„Dacă de aici, de la 5.364 m, din tabăra de bază în care ne aflăm acum, pleacă marile expediții spre Everest, din același loc, eu voi porni și în acest an marea mea expediție – Turneul Internațional Stradivarius, denumit <Metamorfoze>”, a declarat violonistul Alexandru Tomescu. Turneul Internațional Stradivarius 2024, a XVII-a ediție, „Metamorfoze”, aduce în fața melomanilor lucrările lui J.S. Bach și propune, inedit, o serie de lucrări care inițial au fost compuse pentru violoncel. Turneul „Metamorfoze” va fi un regal al viorii și se va desfășura în perioada 25 iunie - 16 iulie 2024, cu 18 concerte, în catedrale romano-catolice, greco-catolice, lutherane și reformate sau spații inedite, din care 16 localități urbane și rurale din România și două concerte în București, iar durata unui concert fiind de 75 minute. Turneu este dedicat anul acesta celor șase suite transcripție pentru vioară solo, de Johann Sebastian Bach, „prezentate într-un spectacol de light design special conceput de regizorul Sergiu Ardelean, pentru a scoate la iveală cât de puternică și magnifică este fiecare lucrare”.
Violonistul Alexandru Tomescu a mai declarat că „Muzica lui Bach este singura care ne poate reda legătura cu spiritualitatea, cu sferele înalte ale existenței. Am avea atunci cu toții puterea și curajul să ridicăm ochii din pământ. Muzica lui Bach pentru instrumente soliste cu coarde nu a fost niciodată depășită în ingeniozitate, complexitate și dificultate. Și atunci te întrebi cât de bun violonist era Bach? Cred că stă în puterea fiecăruia dintre noi să-și păstreze reperele estetice și spirituale. Muzica, arta, frumosul în general ne pot deschide ochii către lucrurile care contează cu adevărat în viață. Și dintr-o dată totul va fi mult mai simplu și mai clar. De multe ori, în goana după tehnologie sau în viteză, pierdem din vedere exact această dimensiune umană a existenței noastre, această dimensiune culturală și spirituală. Busola mea a fost și este muzica”.
Turneu prin țară
Conform sursei citate, locurile prin care trece în acest an turneul sunt Constanța, Biserica „Sfântul Anton de Padova”, 25 iunie, ora 19:30 / Focșani, Muzeul Viei și Vinului, 27 iunie, ora 19:30 / Ghimeș-Palanca / Bacău, Biserica Romano-Catolică, 28 iunie, ora 19:30 / Mihăileni / Botoșani, Căminul Cultural, 29 iunie, ora 13:00 / Siret / Suceava, Biserica Romano-Catolică „Nașterea Sfintei Fecioare Maria”, 29 iunie, ora 20:00 / Piatra Neamț, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Iosif Muncitorul”, 30 iunie, ora 19:30 / Cluj-Napoca, Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail”, 2 iulie, ora 19:30 / Oradea, Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae”, 3 iulie, ora 19:30 / Arad, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova”, 4 iulie, ora 19:30 / Sebeș / Alba, Catedrala Lutherană Reformată, 5 iulie, ora 19:30 / Mediaș, Catedrala Evanghelică „Sfânta Margareta”, 6 iulie, ora 19:30 / Sibiu, Catedrala Evanghelică „Sfânta Maria”, 7 iulie, ora 19:30 / Hobița/Gorj, Casa Memorială „Constantin Brâncuși”, 9 iulie, ora 20:00 / Câmpulung Muscel, Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iacob”, 10 iulie, ora 19:30 / Brașov, Biserica Neagră, 11 iulie, ora 19:00 / Cabana Craiman / Bușteni, 13 iulie, ora 11:00 / București, Catedrala „Sfântul Iosif”, 15 iulie, ora 20:00, și Cotroceni, 16 iulie.
„Balada” lui Ciprian Porumbescu, în interpretarea violonistului Alexandru Tomescu: