ARTICLE AD BOX
Criza majoră de forţă de muncă determină Guvernul să ia alţi bani de la buget. Astfel, pentru a-i stimula pe tineri să se angajeze, Ministerul Muncii oferă o serie de prime.
Spre exemplu, tinerii care îşi vor schimba oraşul pentru un job vor primi peste 12 mii de lei. Trebuie însă să rămână cel puţin un an la acel loc de muncă, pentru a primi suma completă. Iar absolvenţii care au şomaj şi îşi găsesc de muncă primesc un bonus de aproape două mii de lei.
Ministerul Muncii, prin Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă, vrea să stimuleze tinerii să lucreze oferind bani de la stat.
Tinerii șomeri care nu primesc indemnizație pot obține de la stat 1.000 lei dacă își găsesc de muncă și dacă rămân cel puțin trei luni la acel job, iar absolvenții care își găsesc de lucru în maximum 60 de zile de la absolvire pot primi aproape 1.800 lei. Vor primi jumătate la momentul angajării, iar restul de bani după 12 luni.
Recomandare din top articole
Guvernul mai pune la bătaie o primă de încadrare de 55 lei/zi, timp de un an, pentru cei găsesc de muncă la minimum 15 km de casă. Există şi o primă de relocare, de 900 de lei pe lună, în cazul în care jobul se află la o distanţă mai mare de 50 de km de casă. Tinerii care îşi schimbă domiciliul obţin şi mai mulţi bani.
Pe Mihai l-am găsit la sediul agenţiei municipale pentru ocuparea forţei de muncă din Bucureşti. Este absolvent de informatică şi speră că instituţia îl va ajuta să îşi găsească de muncă. Nu ar spune nu nici unui job departe de casă, mai ales dacă ar primi bani în plus.
"N-am reușit de când am absolvit vara trecută, mă chinui de câteva luni. Vreau să-mi găsesc un loc de muncă în domeniul meu.", spune el.
Cei care vor să beneficieze de prime trebuie să fie în evidenţele ANOFM şi să depună o cerere în acest sens.
România are cea mai mare proporție din Uniunea Europeană a tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani, care nici nu au un loc de muncă, nici nu urmează o formă de învățământ.
Ce bani pot primi de la stat tinerii care se angajează
- Prima de activare tinerii șomeri neindemnizați - 1.000 lei
- Prima de inserție pentru absolvenți - 1.794 de lei (jumătate din primă la angajare, jumătate după 12 luni)
Prime de mobilitate oferite de statul român
- de încadrare - maximum 55 lei/zi, timp de 12 luni, pentru tinerii care se încadrează în muncă la o distanță mai mare de 15 km de domiciliu;
- de instalare -12.500 lei pentru tinerii care își schimbă domiciliul pentru că și-au găsit un loc de muncă la o distanță mai mare de 50 km de dimiciliu;
- de relocare - 900 lei/lună, timp de 36 luni (loc de muncă la o distanță mai mare de 50 km de dimiciliu)