ARTICLE AD BOX
„Efectivele MAI intervin în aceste momente în localităţi din judeţele Vaslui şi Galaţi, unde peste 5.000 gospodării şi peste 15.000 persoane sunt afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase. În localitatea Pechea, Galaţi, 11 persoane au refuzat evacuarea din zona inundată şi se află în podurile locuinţelor, fiind monitorizate de forţele de intervenţie. Acestea au solicitat doar alimente şi apă. De asemenea, 1 echipă de pirotehnişti din cadrul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă a IGSU s-a deplasat către zona digului din localitatea Pechea, pentru evaluarea situaţiei în scopul realizării unei breşe”, anunţă IGSU.
Potrivit situaţiei centralizate, în ultimele 24 de ore, au fost afectate 28 de localităţi din 7 judeţe – Argeş, Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Timiş şi Vaslui – unde s-a intervenit pentru salvarea a 320 persoane. De asemenea, au fost afectate parţial sau total peste 5.000 de gospodării şi peste 15.000 persoane. Totodată, 4 persoane şi-au pierdut viaţa, iar două persoane sunt date dispărute (în localităţile Pechea şi Costache Negri, Judeţul Galaţi).
Circulaţia rutieră a fost afectată din cauza apei şi aluviunilor de pe carosabil pe 3 drumuri naţionale (DN 25 şi DN 24D – Galaţi, DN 26 – Vaslui) şi pe 11 drumuri judeţene (DJ 242, DJ 242B, DJ 242D, DJ 242H, DJ 251, DJ 251A, DJ 251G, DJ 251H, DJ 253, DJ 254 şi DJ 255).
Recomandări
Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”
Efecte semnificative au fost înregistrate în mai multe localităţi din judeţul Galaţi:
- în localitatea Pechea, 1 persoană a fost declarată decedată după ce a fost surprinsă de viitură, ca urmare a creşterii nivelului apei pârâului Geru, alte 116 au fost salvate, iar 1 persoană a fost dată dispărută nefiind găsită la domiciliu
- în localitatea Drăguşeni, 1 persoană a fost declarată decedată şi alte 5 au fost salvate
- în localitatea Costache Negri s-a produs o viitură ca urmare a scurgerilor de pe versanţi şi a ieşirii din matcă a pârâului Suhurlui, iar 1 persoană a fost găsită decedată şi alte 25 au fost salvate, iar o persoană a fost dată dispărută
- în localitatea Corod, 1 persoană a fost declarată decedată şi alte 7 au fost salvate
- în 8 localităţi (Griviţa, Bereşti, Cuza Vodă, Cudalbi, Tudor Vladimirescu, Băneasa, Vameş şi Slobozia Conachi) din judeţul Galaţi, 121 de persoane şi 17 animale au fost salvate de forţele de intervenţie.
De asemenea, în 5 localităţi – Docăneasa, Trestiana, Murgeni, Griviţa şi Zorleni – din judeţul Vaslui 46 de persoane fiind salvate de forţele de intervenţie, iar 161 de gospodării au fost afectate de inundaţii.
Pentru gestionarea acestor efecte produse din cauza precipitaţiilor abundente, la nivel naţional au fost implicaţi pompieri, poliţişti, jandarmi, dar şi autorităţile locale din zonele afectate.
Recomandări
Industria auto, noua fabrică de șomeri a Europei. „Mai mulți producători se luptă pentru o plăcintă mai mică”
La nivel central, situaţia din teren este monitorizată şi coordonată prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (inclusiv cu sprijinul grupei Operative a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă), care este în permanentă legătură cu celelalte instituţii reprezentate în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
De asemenea, pentru o coordonare mai eficientă a intervenţiilor ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, s-au deplasat în zonele afectate, unde au condus şedinţe operative.
Totodată, din dispoziţia prim-ministrului şi a viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, generalul Dan-Paul Iamandi, inspectorul general al IGSU, va asigura coordonarea forţelor care intervin în judeţele Vaslui şi Iaşi.
În funcţie de necesităţile operative, în zonele afectate din judeţul Galaţi au fost suplimentate efectivele cu 239 de pompieri de la inspectorate din ţară, precum şi cu mijloace tehnice de intervenţie (2 maşini de stingere, 1 Autospecială pirotehnică, 1 şenilată, 22 autospeciale de prima intervenţie şi comandă, 23 bărci, 38 autocamioane de intervenţie, 21 motopompe remorcabile, 2 containere igienice, 2 macarale, 6 cap tractor-semiremorcă), iar la Bacău o macara.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
FANATIK.RO
Fabrica din România care sparge toate exporturile. Produsele sunt de cea mai bună calitate, iar străinii din toată lumea sunt înnebuniți să le cumpere
GSP.RO
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
FANATIK.RO
Orașul celebru din România care s-a depopulat masiv. A fost puternic industrializat în trecut, cu nu mai puțin de 10 fabrici, iar astăzi este considerat o adevărată perlă a turismului românesc. E vizitat de zeci de mii de turiști, dar părăsit de locuitori, mai are doar 3.901
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Observatornews.ro
LIVE TEXT. Ore critice în Galaţi: Hidrologii au prelungit codul roşu de inundaţii. Tabără de sinistrați la Slobozia Conachi
HOROSCOP
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor