Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Condiția pusă de Putin Occidentului imediat după ce a fost învestit în fruntea Rusiei: „Alegerea le aparține”

6 months ago 3
ARTICLE AD BOX

07-05-2024 | 13:41

Vladimir Putin a preluat, marţi, funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară și a precizat că vrea să dialogheze cu Occidentul, dar cu o condiție.

autor

Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcut aluzie la războiul din Ucraina, dând asigurări că ţara va trece „cu onoare” prin această perioadă „grea, de etapă” şi îşi va păstra tradiţiile şi valorile. Pe de altă parte, el s-a declarat deschis să dialogheze cu Occidentul, dar numai dacă acesta va respecta condiţiile cerute de Moscova.

În discursul rostit la Kremlin, Putin şi-a reluat teza şi obiectivul: o nouă ordine mondială în care vrea ca Rusia să fie văzută ca o mare putere. El a pretins, aşa cum a făcut-o în repetate rânduri, că este deschis la dialog cu Occidentul, dar numai în condiţiile puse de Rusia şi numai de pe picior de egalitate.

„Nu refuzăm să ne angajăm în dialog cu ţările occidentale. Alegerea le aparţine: dacă intenţionează să continue să încerce să frâneze dezvoltarea Rusiei, să continue politica lor de agresiune şi de presiune neîncetată asupra ţării noastre de-a lungul anilor, sau să caute o cale spre cooperare şi pace. Repet: o discuţie, inclusiv pe probleme de securitate şi stabilitate strategică, este posibilă. Dar nu de pe o poziţie de forţă, ci fără nicio arogare, aroganţă şi excepţionalism propriu, ci doar pe picior de egalitate, respectând interesele celuilalt”, a declarat Putin, potrivit News.ro.

Putin a promis să nu ofere protecție

Totodată, el a sugerat că în cel de-al cincilea său mandat va spori înăbuşirea disidenţei şi nu va tolera „tulburările interne”, confirmând o tendinţă de înăsprire a autocraţiei deja prognozată de analiştii şi experţii internaţionali.

Citește și

Putin a avut în discurs şi o aluzie şi în ceea ce priveşte viitorul guvern şi oamenii de care se va înconjura. El a promis să nu ofere protecţie - posibilă referire la cazul recent al adjunctului arestat al ministrului Apărării, Timur Ivanov -, ci să promoveze oameni care iubesc „loialitatea”.

„Voi face tot posibilul pentru ca oamenii care au demonstrat cele mai bune calităţi umane şi profesionale, care şi-au dovedit prin fapte loialitatea faţă de Patrie, să ocupe poziţii de conducere în administraţia de stat, în economie, în toate domeniile” - a spus Putin.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: News.ro

Etichete: Rusia, vladimir putin, occident,

Dată publicare: 07-05-2024 13:31

Articol recomandat de sport.ro

Citește și...

Vladimir Putin își începe oficial cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei. Promisiunea făcută la Kremlin | VIDEO

Stiri externe

Recomandări

Ministerul Apărării britanic, lovit de un atac cibernetic de amploare. Se prespune că în spatele atacului ar fi China

Stiri externe

Ministerul Apărării britanic, lovit de un atac cibernetic de amploare. Se prespune că în spatele atacului ar fi China

Statul chinez a piratat Ministerul Apărării din Marea Britanie, iar parlamentarii vor fi informați despre o încălcare masivă a datelor care implică instituția, vizând personalul de serviciu, a relatat, luni, Sky News.

Vladimir Putin își începe oficial cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei. Promisiunea făcută la Kremlin | VIDEO

Stiri externe

Furtuni puternice lovesc România. Cod galben de ploi torențiale, grindină și descărcări electrice în 25 de județe. HARTĂ

Stiri actuale

Furtuni puternice lovesc România. Cod galben de ploi torențiale, grindină și descărcări electrice în 25 de județe. HARTĂ

Meteorologii au emis, marţi, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, pentru 25 de judeţe, până aproape de miezul nopţii. Vor cădea şi 40 de litri de apă pe metru pătrat.

Read Entire Article