Intră acum și în grupul de

<?xml encoding="utf-8" ?>

Un copil în vârstă de 8 ani din Corlata a ajuns sâmbătă la UPU Suceava cu arsuri.

Potrivit verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că sâmbătă, în jurul orelor 12:00, în timp ce copilul se afla la domiciliu a mers în grădina din spatele locuinței având asupra sa un recipient din plastic cu benzină pe care l-a aruncat peste focul ce ardea mai multe deșeuri rezultate în urma activităților de curățenie din gospodărie.

La un moment dat respectivul recipient cu lichid inflamabil a explodat, moment în care copilului i-a luat foc tricoul suferind astfel arsuri pe corp.

Mama copilului a auzit din casă țipetele băiatului a ieșit repede și a stins focul după care l-a transportat cu autoturismul personal la UPU Suceava.

Copilul a fost transportat la o unitate spitalicească din Iași în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, întrucât acesta a suferit arsuri de gradul II și III pe 20% din suprafața corpului.

În acest s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să fie informată și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.

Intră acum și în grupul de