ARTICLE AD BOX
Mario Iorgulescu, fugit în Italia, a introdus prin intermediul avocaţilor săi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o cale extraordinară de atac – recursul în casaţie. Prin această modalitate el încearcă să scape de pedeapsa de 13 ani şi 8 luni de închisoare primită pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină), în legătură cu accidentul auto provocat în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.
Joi, în sala de judecată, avocatul lui Iorgulescu a susţinut că tânărul nu poate participa la proces, deoarece are încă din copilărie leziuni cerebrale, aşa cum arată o investigație efectuată Italia cu un aparat medical performant.
„Este un aspect învederat inclusiv în faţa instanţei de apel. Este un dispozitiv medical performant, care a relevat, din păcate, aceste afecţiuni ireversibile de care suferă şi au avut un rol (în producerea accidentului – n.r.). Se află în imposibilitatea de a participa efectiv la un proces penal, că nu înţelege ce se întâmplă”, a spus avocatul la ieşirea din sala de judecată.
De asemenea, apărătorii au solicitat schimbarea încadrării juridice, susţinând că Mario Iorgulescu nu ar fi trebuit judecat pentru săvârşirea infracţiunii de omor în legătură cu producerea unui accident rutier.
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Instanţa supremă a amânat pentru data de 11 aprilie pronunţarea unei decizii în cazul recursului în casaţie introdus de apărarea lui Mario Iorgulescu.
Cum s-a produs accidentul mortal
În seara de 7 septembrie 2019, Mario Iorgulescu a mers la o petrecere, într-o localitate de lângă Bucureşti. Martorii audiaţi de procurori au declarat că, în jurul orei 3:00, după ce s-a certat cu fosta lui prietenă, Iorgulescu jr s-a urcat la volan și a plecat spre Capitală. Conducea o mașină primită cadou de la tatăl său, în valoare de 300.000 de euro.
La intrarea în București, având 143 km/h, după cum au stabilit anchetatorii, Mario Iorgulescu a intrat pe contrasens şi a izbit frontal un alt autoturism. Acesta era condus de Daniel Vicol, care a murit pe loc. Doi copii au rămas atunci orfani de tată.
Mario Iorgulescu avea o alcoolemie de 1,96 g/l şi, potrivit acuzării, în mostrele biologice recoltate de la el au fost depistate: „cocaină și metabolit; diclofenac (metaboliți); fentanil”.
După ce a provocat accidentul, Mario Iorgulescu, rănit fiind, a fost internat la spitalul Elias și apoi transferat de familie în Italia.
FANATIK.RO
Copacul pe care să-l plantezi în curte dacă vrei prosperitate și noroc. Face flori superbe și are o mulțime de beneficii
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
FANATIK.RO
Ce să pui în mâncarea de urzici ca să-ți iasă gustoasă, așa cum o făcea bunica. Îi dă o aromă deosebită
Știrileprotv.ro
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate