ARTICLE AD BOX
„Nu se dă anticipat la cutremur, ar fi timpul foarte scurt ca să se facă ceva. Mai degrabă ar induce panică și ar fi toți coborâți în casa scărilor. Deci, nu o să dăm mesaj Ro-Alert înaintea unui cutremur până nu o să avem un interval de timp adecvat în care oamenii într-adevăr să aibă timp să se refugieze undeva unde este sigur. Dar la acest moment nu este posibil”, a spus Raed Arafat.
El a adăugat că timpul disponibil ar fi de numai câteva secunde și tot ce s-ar putea întâmpla în cazul unui mesaj RO-Alert ar fi ca românii să se sperie, mai ales că, în caz de cutremur, evacuarea este interzisă.
„Plus, este riscul, și asta se întâmplă, să primești mesajul că vine cutremurul când cutremurul a început, este riscul să primești mesajul la o secundă, două înainte, e riscul să nu îl simți, și atunci o să spui că mi-ați dat mesaj fals”, a precizat Arafat.
El a adăugat că vor mai foarte multe discuţii cu privire la acest subiect până când se va găsi o soluţie şi un standard de abordare unitar în toată lumea.
Arafat a explicat că alertele la cutremur ar fi utile, de exemplu, pentru întreruperea gazelor, întreruperea curentului electric, dar ar trebui şi ca oamenii să fie educați în acest sens şi să acţioneze corespunzător: „Aici trebuie să înveți populația să înțeleagă că îți dau mesaj și ai câteva secunde să întrerupi gazul, curentul. Este nevoie de pregătire, să ajungi la nivelul la care să dai mesaj”.
Recomandări
Mulți candidați, o singură necunoscută: Cine intră în turul 2 cu Marcel Ciolacu? Variantele care îl pun în dificultate pe liderul PSD
Cel mai puternic cutremur din România în 2024
Precizările lui Arafat au venit după ce un cutremur de magnitudine inițială 5,5 s-a produs luni, 16 septembrie, în zona seismică Vrancea. Ulterior, magnitudinea a fost revizuită la 5,2 și apoi la 5,4.
A fost cel mai mare seism produs în acest an în România. Cutremurul s-a resimțit la București timp de câteva secunde. Seismul a fost resimţit şi în ţările învecinate, Republica Moldova și Bulgaria.
Precedentul cel mai puternic cutremur din România în 2024 a fost pe 10 august, a avut magnitudinea 4,7 și s-a produs în judeţul Arad, zona Banat.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Știrileprotv.ro
Cine este bărbatul care ar fi încercat să-l asasineze pe Donald Trump. ”Trebuie să ardem Kremlinul din temelii”
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
FANATIK.RO
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
GSP.RO
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
FANATIK.RO
Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți