Nerăbdători să înceapă un nou proces de căutare a surselor de cunoaștere și inspirație pentru lucrările din domeniul picturii, fotografiei și sculpturii, 14 elevi ai Colegiului „Alexandru cel Bun”Gura Humorului au explorat tărâmul medieval al Transilvaniei în perioada 13-16 iunie. Aceștia au participat alături de profesorii coordonatori ai clubului de arte vizuale în cea de-a treia excursie de documentare realizată prin intermediul proiectului „Humorul - cu carte, arte și imagini”, derulat de Consiliul Școlar al Elevilor Colegiul „Alexandru cel Bun”, în parteneriat cu Primăria orașului Gura Humorului.
Excursia „Transilvania medievală” a avut ca scop identificarea unor noi stiluri arhitecturale, ce înfrumusețează locurile mai puțin știute din România și care, în viitor, vor înfrumuseța și lucrările lor.
Pe parcursul celor patru zile petrecute pe tărâmuri medievale, participanții au avut ocazia să observe, în mod amănunțit, stilurile arhitecturale străvechi, cu precădere cel gotic și romanic, presărate de peisajele naturale.
Itinerariul urmat a fost bogat, elevii vizitând atât cetăți și biserici fortificate, vechi de sute de ani, dar și plimbându-se pe străduțe antice. Cea mai veche cetate medievală locuită în prezent de oameni, anume Cetatea Sighișoarei, a fost primul obiectiv de pe listă.
De asemenea, nici locul original în care a luat naștere stilul gotic din Transilvania nu a fost omis.
Abația Cisterciană Cârța, locul în care s-a filmat celebrul film “The Nun”, ridicată la începutul secolului al XIII-lea, în anul 1202, este unica mănăstire de natură cisterciană din România și cea mai estică de pe teritoriul Europei.
Lista lăcașurilor de cult a fost completată de biserica fortificată din satul Viscri, de confesiune luterană, ridicată de comunitatea germană, pe când zona aparținea Regatului Ungariei, și de biserica fortificată și cetatea țărănească Prejmer, ridicată în anul 1211, finalizată în 1250 și păstrată în stare foarte bună până în prezent.
Domeniul arheologic transilvănean a fost vast exploatat, elevii vizitând și unul dintre cele mai vechi vestigii arheologice de pe teritoriul României, primele semne de așezări omenești datând din paleolitic, anume cetatea Rupea.
Satul Biertan și satul Valea Viilor, cu bisericile lor fortificate și aspectele medievale distincte, au fost comorile găsite în satele mai puțin umblate de turiști.
În cele din urmă, analiza stilurilor și modurilor în care strămoșii au construit comorile de pe pământul românesc a fost definitivată cu o plimbare pe cele 96 de hectare ale muzeului Astra din Sibiu.
Ultimul obiectiv din itinerariu a încheiat evoluția cronologică a stilurilor artistice.
Muzeul Brukenthal, cel mai vechi muzeu din România și una dintre primele instituții de acest tip din Europa, care datează din anul 1817 și găzduiește colecțiile baronului Samuel von Brukenthal. Colecții care au fascinat elevii și i-au făcut să încerce să înțeleagă mesajul din spatele picturilor și culorilor.
Această excursie le-a oferit membrilor clubului de arte vizuale posibilitatea de cunoaștere a lucrărilor arhitecturale trecute și a procesului prin care au ajuns să fie realizate, oferindu-le un suport vizual efectiv pentru următoarele opere și un început prosper de carieră în domeniul sculpturii. Creațiile pe care le vor realiza constituie baza unei continuități a vernisajelor de artă plastică și un bun început pentru cele de sculptură, care vor putea fi observate de comunitatea locală.
Susținătorii principali ai proiectului „Humorul - cu carte, arte și imagini”, în care a fost cuprinsă și această excursie de documentare, sunt: Primăria orașului Gura Humorului, Centrul Cultural Gura Humorului și ASPA GH.
Delia-Gabriela Rusu,
Președinte al Consiliului Elevilor de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului