Festivitatea de încheiere a anului școlar 2023-2024 de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, al 164-lea din istoria instituției, a debutat cu Gala Olimpicilor Ștefaniști 2024.
În cadrul festivității au fost recompensați cu Diploma de Excelență 73 (circa 9% din numărul gimnaziștilor și liceenilor) de elevi care au participat la cel puțin o olimpiadă națională agreată de ministerul de resort.
Diploma de Excelență a fost acordată și profesorilor coordonatori.
Titlul de Elevul Ștefanist al Anului 2024, însoțit de distincția supremă a instituției, Diploma și Placheta de onoare, au fost acordate elevei Sabrina Giulia Macoveiciuc și absolventului Paul Burcă, ambii participând cu succes la olimpiadele naționale de matematică, informatică, chimie și fizică sau la competiții internaționale de științele pământului sau de științe pentru juniori.
În numele tuturor elevilor premiați, conducerea liceului a mulțumit partenerului permanent, Tenoword Fălticeni, dar și oamenilor de la Comilga Iaslovăț.
Tot în cadrul galei, s-au acordat bursele anuale „Profesor Gheorghe Marchitan”.
Mesajul din SUA al foștilor elevi ai profesorului colegiului este:
”Comitetul de Selecție, format din Sorin Fiscu, Octavian Ioachimescu și Cătălin Zara, a fost impresionat de rezultatele deosebite obținute de elevii Colegiului Național <Ștefan Cel Mare> Suceava. Felicităm toți elevii nominalizati, precum și profesorii care i-au îndrumat cu pasiune spre obținerea acestor performanțe! Recomandăm următorii elevi pentru premiile <Profesor Gheorghe Marchitan> pentru excelență în matematică, ediția 2024: Premiul Absolvent - Paul Burcă (XII); Premiul Senior - Magda Popa (XI) și Tudor Aparaschivei (X); Premiul Junior - Tudor Amorăriței (VIII)”.
În cadrul galei, au fost stimulați și tinerii fizicieni cu bursele „Profesor Marian Scheffel”: Bursa junior - Andrei Sfichi, clasa a VII-a;Bursa absolvent gimnaziu - Tudor Amorăriței, clasa a VIII-a; Bursa liceu - Sabrina Giulia Macoveiciuc și David Palaghianu, ambii clasa a IX-a și Paul Burcă - Bursa absolvent liceu.
· „Este esențial să ne cunoaștem și să ne respectăm valorile.
Festivitatea a continuat cu premierea liderilor claselor V-VII și IX-XI.
32 elevi de gimnaziu din 157, adică 20%, au încheiat cursurile anului școlar cu media 10.
S-au acordat diplome de merit pentru palmaresul extracurricular Coralei „Ciprian Porumbescu”, Clubului de robotică Royal Engineers, trupei de teatru „PI” etc.
„<Școala are rostul să te ridice undeva de unde să-ți fie rușine să mai cobori!>, Paul Louis Lampert. Am ales cuvintele eseistului român contemporan de origine alsaciană din dorința de a reafirma o realitate tot mai ignorată: este esențial să ne cunoaștem și să ne respectăm valorile.
Felicitări familiilor celor 813 elevi și profesorilor colegiului pentru rezultatele anului școlar CLXIV din istoria instituției.
Așteptăm cu încredere bilanțul anului școlar la startul anului următor.
Da, școala noastră are și avut mereu elite și vă invit să nu vă lăsați provocați de susținătorii utopiei dezvoltării personale fără educație autentică.
Descoperiți continuu capacitățile dobândite și valorizați-le ca extrem de mulții ștefaniști de ieri și de azi!”, a trasmis directorul Dan Popescu la finele acestui an școlar.