ARTICLE AD BOX
Imagine ilustrativă FOTO 123RF
Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică un proiect ce cuprinde lista alimentelor nesănătoase care vor fi interzise pentru minori. Astfel, vor fi implementate noi reguli în școlile și zonele adiacente acestora pentru a proteja sănătatea copiilor și adolescenților, relatează Euronews.ro.
Una dintre măsuri se referă la interzicerea vânzării către minori a cafelei, băuturilor energizante și a alimentelor considerate nesănătoase: prăjituri, chipsuri, sucuri sau hamburgeri, într-un perimetru de 500 de metri în jurul școlilor, grădinițelor și altor instituții de învățământ.
Conform legii, printre alimentele considerate nesănătoase pentru copii, în special preșcolari și școlari, se regăsesc cele bogate în zaharuri (precum prăjiturile și bomboanele), grăsimi (cum ar fi hamburgerii și pizza), sare (cum ar fi chipsurile și biscuiții sărați), precum și alte alimente pregătite prin prăjire (cum ar fi cartofii prăjiți).
Alături de acestea se află și băuturile precum sucurile, cu excepția apei îmbuteliate, care nu vor mai putea fi comercializate către minori în apropierea școlilor și a altor locuri destinate activităților educative și recreative pentru copii.
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică” de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, relatează The Guardian.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
FANATIK.RO
Orașul subteran din România care a fost interzis oamenilor. Românii nu au voie să ajungă acolo. E o rețea întreagă de tuneluri secrete
Viva.ro
Reacția PRO TV, după ce Antena 1 a dat în judecată postul și pe Chefii Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu: „Știm despre recenta acțiune...” / EXCLUSIV
Libertateapentrufemei.ro
Smiley și Gina Pistol, un an de căsnicie: „O iubesc cu tot ce este”. 5 lucruri pe care solistul le adoră la soția lui
GSP.RO
S-a întors! Unul dintre magnații alcoolului din România se implică într-o afacere la limită
FANATIK.RO
Bani mulți de la stat pentru toți românii care au curte. Trebuie doar să lăsați iarba să crească
Știrileprotv.ro
Un mare lanț de restaurante fast-food vine în România. Orașul neașteptat în care deschide prima locație
Unica.ro
Cine este Olga Guțanu, presupusa iubită a lui CRBL după divorț. E cu 22 de ani mai tânără decât el!
Orangesport.ro
Şoc în fotbalul românesc. Marian Iancu îşi anunţă revenirea: „Acolo mă bag, va fi al doilea stadion din ţară!” | EXCLUSIV
Observatornews.ro
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule! Am vrut să plâng"
HOROSCOP
Horoscop 18 mai 2024. Peștii au ocazia de a privi cu totul altfel anumite probleme, inclusiv pe cele care le-au provocat destule bătăi de cap
Știri România