ARTICLE AD BOX
Antena 3 CNN › Economic › Marcel Ciolacu nu se întâlnește cu delegația FMI. Delegația Fondului a cerut date despre taxele pregătite de guvern după alegeri
Premierul Marcel Ciolacu nu se întâlnește cu delegația FMI, care a efectuat o vizită în România în plină campanie electorală. Sursa foto: Antena 3 CNN
În plină campanie pentru alegerile prezidențiale, o delegație a Fondului Monetar Internațional s-a întâlnit la București cu ministrul de Finanțe, cu oficiali ai Băncii Naționale, cu ministrul Muncii și cu vicepremierul Marian Neacșu, transmite Antena 3 CNN.
Experții FMI nu vor prezenta public concluziile vizitei, însă este cunoscut faptul că această instituție a avansat varianta ca România să introducă impozitul progresiv și să aplice o cotă unică de TVA.
"Premierul nu se va întâlni cu delegația FMI în timpul acestei vizite anuale pe care Fondul Monetar o efectuează în România pentru a evalua starea economiei. Vizita vine într-un context nu tocmai favorabil.
Deficitul asumat de țara noastră a crescut cu trei procente iar FMI și-a revizuit în scădere prognoza de creștere: dacă inițial specialiștii Fondului estimau că vom avea un avans al economici de 2,8% din PIB, ei au corectat această previziune la 1,9% din PIB.
La întâlnirile de la ministerele Finanțelor și Muncii și de la Banca Națională, cei de la FMI au vrut să știe care va fi impactul noilor taxe pregătite de Guvern. Ei au mai cerut informații despre banii obținuți de stat în urma amnistiei fiscale și care sunt parametrii bugetului de stat pe anul viitor.
În mod specific, reprezentanții Fondului au cerut date de la Ministerul Muncii despre reforma pensiilor, despre pensiile înghețate, dar și despre fondurile pe care le va disponibiliza România pentru a plăti în continuare pensiile majorate.
Guvernul a ales să ignore recomandările FMI în plan fiscal
La Banca Națională, s-a discutat despre starea sistemului bancar și despre riscurile asociate acestui sistem.
Vineri este ultima zi a vizitei FMI. Trebuie precizat că, până în prezent, toate recomandările Fondului Monetar au fost ignorate de executiv. Asta, după ce Fondul Monetar a sugerat Guvernului de la București să elimine facilitățile fiscale, să pună o taxă pe carbon în domenii precum Construcțiile și Transporturile, să elimine cotele scăzute de TVA și să crească taxele pe proprietate.
La ultima sa vizită, Fondul Monetar a comunicat că România are venituri la bugetul de stat mai mici decât celelalte țări europene și a arătat că aceste venituri nu pot să asigure servicii publice la standarde europene", a relatat Cătălina Mănoiu, corespondent Antena 3 CNN.