ARTICLE AD BOX
Antena 3 CNN › Externe › Mark Rutte avertizează că apărarea europeană fără SUA „nu va funcționa”: O NATO fără America nu merge
Mark Rutte a subliniat și necesitatea creşterii cheltuielilor pentru apărare şi a creşterii producţiei militare. FOTO: Getty Images
Apărarea europeană fără SUA „nu va funcţiona”, a afirmat luni secretarul general al NATO, Mark Rutte, după o reuniune informală pe teme de apărare a liderilor europeni la Bruxelles, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
„O NATO, sau oricum s-ar numi organizaţia, fără Statele Unite, din multe motive, nu va funcţiona”, a declarat presei Rutte.
Într-un comunicat citat de agenţia EFE, secretarul general al Alianţei nord-atlantice a evidenţiat „importanţa parteneriatului NATO-UE, subliniind legătura transatlantică ca fundament al securităţii europene”, şi a apreciat, de asemenea, că „sprijinul pentru Ucraina rămâne crucial”, iar Europa „trebuie să-şi intensifice ajutorul militar” şi să-şi menţină angajamentul pe termen lung pentru reconstrucţia acestei ţări, când va veni momentul.
În declaraţii către presă, fostul premier olandez a subliniat, totodată, necesitatea creşterii cheltuielilor pentru apărare şi a creşterii producţiei militare.
Rutte a precizat că Alianţa va lua decizii cu privire la viitoarea ţintă de cheltuieli de apărare, situată în prezent la minim 2%, „pe baza obiectivelor de capacităţi”, şi a adăugat că în momentul de faţă „se evaluează cu fiecare dintre aliaţi diferenţele între unde ne aflăm şi unde ar trebui să fim”.
„Dar va fi considerabil mai mare de 2%, vă pot asigura”, a notat el.
Secretarul general al NATO a apreciat cu acelaşi prilej că tensiunile comerciale privind potenţiale tarife suplimentare impuse de SUA nu vor avea impact asupra capacităţii de descurajare a NATO.
„Au fost mereu probleme între Aliaţi. Dar sunt absolut convins că acest lucru nu va avea impact asupra determinării noastre colective de a menţine o capacitate de disuasiune puternică”, a notat Rutte în faţa presei, alături de premierul britanic Keir Starmer.