Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Miron Cozma, după ce a fost audiat la Parchet: „Nu a existat Mineriadă. Toți îl susțineți pe Iliescu”

5 months ago 3
ARTICLE AD BOX

El a susținut că nu a fost nicio „mineriadă” acum 34 de ani și că nu a fost în București pe 13 iunie 1990, când au început violențele împotriva manifestanților care protestau în Piața Universității împotriva regimului condus de fostul președinte Ion Iliescu.

„Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă. Voi i-aţi omorât pe ăştia în Bucureşti. Voi cu Iliescu. Eu nu am fost în Bucureşti pe 13 iunie. Cine i-a omorât pe ăia în Piaţa Universităţii? Eu nu am fost în Bucureşti, ce nu pricepi?”, i-a certat Miron Cozma pe jurnaliştii care l-au întrebat despre implicarea sa în reprimarea demonstranţilor, a relatat Agerpres.

Nu este prima dată când Miron Cozma a fost audiat la Parchetul General în acest dosar. Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, acum în vârstă de 69 de ani, a fost audiat de mai multe ori în ultimii 34 de ani, dar justiția nu a ajuns niciodată la un verdict definitiv.

Recent, fostul președinte Ion Iliescu a fost pus sub acuzare, din nou, pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității în Dosarul Mineriadei. Din cauza vârstei, procurorii au mers la casa lui din Primăverii. Parchetul General a anunţat, de asemenea, punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, tot pentru infracţiuni contra umanităţii. Același lucru s-a petrecut și acum 7 ani.

 „Arhiepiscopia face numirile” | EXCLUSIV

Recomandări

Din biroul de presă al BOR, un preot a fost angajat fără concurs, „la solicitare personală”, la Spitalul „Obregia”. Managerul Țîbîrnă: „Arhiepiscopia face numirile” | EXCLUSIV

Au mai fost puşi sub acuzare fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, gl.(r) Vasile Dobrinoiu (fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne) şi gl.(r) Peter Petre (fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele).

Dosarul Mineriadei 1990, tergiversat în instanțe

Din 22 aprilie 1990 și până pe 13 iunie 1990, în Piaţa Universităţii din Bucureşti a avut loc o manifestaţie împotriva regimului Iliescu, cel care fusese ales președinte la alegerile din luna mai.

Apoi, forțele de ordine, susținute de mineri, au intervenit în forță împotriva oamenilor care protestau pașnic sau a celor care se aflau întâmplător în acea zonă, iar evenimentele au rămas în istorie drept cea mai sângeroasă și mai brutală intervenție a minerilor conduși atunci de Miron Cozma.

Nici la 34 de ani după ce minerii chemați la București i-au bătut pe manifestanți, justiția nu i-a condamnat pe cei vinovați.

 Victor Ciupuligă / MEDIAFAX FOTO/ HeptaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Cum se folosea Securitatea de copii pentru a controla sistemul de învățământ. Fenomenul elevilor informatori din România comunistă

Recomandări

Cum se folosea Securitatea de copii pentru a controla sistemul de învățământ. Fenomenul elevilor informatori din România comunistă

După o tergiversare de 27 de ani, Dosarul Mineriadei a fost trimis în instanță abia în 2017, în urma unei cereri exprese a CEDO, care a obligat statul român să redeschidă ancheta.

Inițial, în 2017, au fost trimişi în judecată, printre alții, Ion Iliescu (94 de ani), fostul premier Petre Roman (77 de ani), fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu (83 de ani), fostul director al SRI, Virgil Măgureanu (82 de ani) și Miron Cozma (69 de ani), dar Curtea Supremă a decis în decembrie 2020 restituirea dosarului la Parchetul Militar și refacerea de la zero a anchetei.

În perioada 13-15 iunie 1990, cel puțin patru persoane au fost ucise de mineri și peste 1.000 au fost rănite, potrivit datelor oficiale.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Vestea momentului pentru șoferi. Ce se va întâmpla de la 1 iulie. Nu scapă nimeni, toți vor fi afectați

FANATIK.RO

Vestea momentului pentru șoferi. Ce se va întâmpla de la 1 iulie. Nu scapă nimeni, toți vor fi afectați

 „Știm despre recenta acțiune...” / EXCLUSIV

Viva.ro

Reacția PRO TV, după ce Antena 1 a dat în judecată postul și pe Chefii Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu: „Știm despre recenta acțiune...” / EXCLUSIV

Soția lui Pepe, răsfățată în Dubai de ziua ei. Solistul i-a pus tot luxul la picioare, iar imaginile au devenit virale. Yasmine s-a afișat și în costum de baie

Libertateapentrufemei.ro

Soția lui Pepe, răsfățată în Dubai de ziua ei. Solistul i-a pus tot luxul la picioare, iar imaginile au devenit virale. Yasmine s-a afișat și în costum de baie

 „Nu privi dacă ești sensibil”

GSP.RO

Atenție, imagini dure! Cea mai frumoasă prezentatoare, desfigurată înaintea luptei Tyson Fury - Oleksandr Usyk: „Nu privi dacă ești sensibil”

Pădurea din România care s-a transformat într-un loc de vis. Turiștii se îngrămădesc pentru a se bucura de o experiență unică

FANATIK.RO

Pădurea din România care s-a transformat într-un loc de vis. Turiștii se îngrămădesc pentru a se bucura de o experiență unică

Care este salariul unui europarlamentar. Numai diurna zilnică este de 350 de euro

Știrileprotv.ro

Care este salariul unui europarlamentar. Numai diurna zilnică este de 350 de euro

Cine este Olga Guțanu, presupusa iubită a lui CRBL după divorț. E cu 22 de ani mai tânără decât el!

Unica.ro

Cine este Olga Guțanu, presupusa iubită a lui CRBL după divorț. E cu 22 de ani mai tânără decât el!

 „Acolo mă bag, va fi al doilea stadion din ţară!” | EXCLUSIV

Orangesport.ro

Şoc în fotbalul românesc. Marian Iancu îşi anunţă revenirea: „Acolo mă bag, va fi al doilea stadion din ţară!” | EXCLUSIV

Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri

Observatornews.ro

Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri

Horoscop 20 mai 2024. Balanțelor li se pare că au ajuns pe o linie moartă, că nimic nu merge așa cum și-ar dori

HOROSCOP

Horoscop 20 mai 2024. Balanțelor li se pare că au ajuns pe o linie moartă, că nimic nu merge așa cum și-ar dori

Read Entire Article