ARTICLE AD BOX
Filmarea devenită virală pe internet surprinde un fum negru și gros care iese din fabrica de producție a artificiilor, în timp ce localnicii urmăreau incidentul șocant de pe acoperișurile din apropiere.
Pompierii și serviciile de urgență s-au deplasat la fața locului împreună cu o echipă de poliție locală care investighează acum cauza accidentului. Se crede că explozia ar fi putut fi declanșată de scântei de la o instalație de sudură, din apropiere.
In India, a pyrotechnics warehouse spectacularly caught fire
People crowded on the roofs of neighboring houses to see the fire with their own eyes. pic.twitter.com/lh9nqtQ5xX
Karthik Raja, 27 de ani, a murit în accident, în timp ce un alt muncitor, P. Sivanesan, 27 de ani, a fost transportat de urgență la cel mai apropiat spital. după ce a suferit arsuri grave.
M.K. Stalin, ministrul șef al Tamil Nadu, și-a transmis condoleanțe familiei bărbatului decedat. El a cerut, de asemenea, autorităților spitalului să acorde cea mai bună îngrijire lui Sivanesan. „Despăgubiri corespunzătoare vor fi acordate în curând rudelor decedatului și celor răniți”, se arată într-un comunicat oficial al guvernului.
Recomandări
„Șmecheria juridică” prin care Dumitru Buzatu a scăpat de interceptările din dosarul mitei în portbagaj. Cum au încălcat procurorii DNA regulile Înaltei Curți înainte să fi fost stabilite
Accidentul vine după ce cel puțin opt persoane au fost ucise și alte 80 au fost rănite într-o explozie masivă la o fabrică de artificii din Madhya Pradesh, India.
Zeci de ambulanțe au fost dislocate aproape imediat la locul exploziei de luni, fiind solicitate și elicoptere ale armatei.
Martorii oculari au spus că mai multe persoane au rămas prinse în idepozitul de petarde, în urma exploziei, focul ajungând până la o înălțime de 50 de metri.
Amploarea exploziei a fost atât de mare, încât impactul ei a putut fi simțit pe o rază de 15-16 kilometri. Un scurt clip terifiant a arătat oameni care fugeau de la locul incendiului pentru a-și salva viața. „A fost ca un cutremur puternic. Am fugit și am văzut apoi incendiul”, a spus Madan, un martor ocular.
Prim-ministrul indian Narendra Modi a transmis și el condoleanțe și a anunțat o despăgubire de 200.000 INR (1.918 lire sterline) din Fondul național de ajutor al premierului pentru fiecare dintre rudele bărbatului decedat.
Premierul Modi a promis, de asemenea, 50.000 INR (479 GBP) pentru răniții în acest tragic incident.
FANATIK.RO
Comuna din România unde se deschide o nouă fabrică gigant. Investiții de milioane de euro vor fi făcute, noi locuri de muncă pentru români
Viva.ro
Enervat de gestul făcut de Claudia Pătrășcanu, Gabi Bădălău a ținut să facă public un detaliu și despre iubitul artistei. Uluitor ce a urmat
Libertateapentrufemei.ro
Soția lui Pepe, răsfățată în Dubai de ziua ei. Solistul i-a pus tot luxul la picioare, iar imaginile au devenit virale. Yasmine s-a afișat și în costum de baie
GSP.RO
„Există prietenie în tenis?” » Sorana Cîrstea, răspuns tranșant: „Am o poveste care va face deliciul, că e cu Simona Halep”
FANATIK.RO
Țara bogată care oferă burse pentru studenții români. Se poate aplica online: “Credem foarte mult în sistemul educațional românesc”
Știrileprotv.ro
„A fost înfricoșător”. Case evacuate și școli închise după cel mai puternic cutremur din ultimii 40 de ani, din sudul Italiei
Unica.ro
Catrinel Menghia, apariție spectaculoasă la Cannes! Rochia strălucitoare a româncei a atras toate privirile! FOTO
Orangesport.ro
Şoc în fotbalul românesc. Marian Iancu îşi anunţă revenirea: „Acolo mă bag, va fi al doilea stadion din ţară!” | EXCLUSIV
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
HOROSCOP
Horoscop 22 mai 2024. Peștii se pot aștepta la o succesiune de momente frumoase, de armonie, de parcă totul s-ar fi schimbat în jurul lor