Nevoia de siguranță interioară a copiilor

Una dintre primele aptitudini de care au nevoie toți copiii este aceea de a fi calm și echilibrat. Astfel, sugarul poate fi interesat și atent la oameni, lucruri, sunete, mirosuri, mișcări etc.

Dacă însă un bebeluș este extrem de sensibil chiar și la zgomotele obișnuite și la îmbrățișările și mângâierile neașteptate, el poate fi copleșit de acestea și incapabil să interacționeze liniștit cu părinții. O fetiță poate plânge ore întregi și poate țipa furioasă ori de câte ori părinții ei încearcă să se joace cu ea. Părinții le pot veni în ajutor acestor copii extrem de sensibili arătându-le cum să se liniștească. Acești copii mici pot învăța să analizeze mediul, lumea în care trăiesc, dacă părinții sunt foarte binevoitori și sensibili la reacțiile copiilor lor, și îi strâng în brațe cu blândețe, dar ferm, în același timp. Părinții își pot apăra copilul de zgomote puternice, folosind o voce blândă și mai stridentă alternativ. Printr-o serie de pași mici, evitându-se gesturile sâcâitoare, copiii capătă încredere. Părinții își pot determina copilul să preia inițiativa, cerându-i pur și simplu copilului să își ia singur o jucărie, în loc să i-o dea chiar ei.

Siguranța interioară care ajută un copil să fie atent îi asigură și capacitatea de a fi cald, încrezător și apropiat, atât cu adulții, cât și cu cei de seama lui. În mod normal, observăm că această capacitate începe să se dezvolte când bebelușul are între patru și șase luni. Un copil mic studiază fețele părinților, gângurind și zâmbindu-le când ei îi zâmbesc, cu un entuziasm special, în timp ce ei își arată afecțiunea și învață împreună ce înseamnă dragostea. Vom vedea apoi acest copil la vârsta de șapte ani, făcându-și lecțiile singur la biroul lui, întâmpinându-și învățătoarea zâmbind și arătându-i mândru lecția făcută. Îl vom revedea apoi la doisprezece ani, îndreptându-se spre un grup de prieteni în pauză și începând să glumească și să le vorbească, punând din când în când mâna pe umărul unui prieten și înghiontindu-l în joacă.

Copiilor care sunt deranjați de vocile altor oameni, care se sperie atunci când sunt atinși sau care descifrează cu greutate ceea ce spun oamenii sau ceea ce comunică prin gesturile sau expresiile lor faciale le va fi însă mult mai dificil să învețe să se bucure de relațiile cu ceilalți. De pildă, gândiți-vă cum se va simți un astfel de copil, în vârstă de nouă ani, care-și va petrece pauza într-un grup de colegi, care se ating, vorbesc zgomotos, gesticulează și folosesc un stil subtil de comunicare pe mai multe niveluri. Nu este deloc surprinzător că atunci când copiilor li se furnizează, prin intermediul simțurilor, informații foarte diferite, ei se adaptează cu mare dificultate la relațiile care presupun o mare complexitate.

Copiii care nu sunt capabili să relaționeze cu oamenii cu căldură și încredere – copiii care sunt distanți, retrași, suspicioși sau care se așteaptă să fie umiliți – au tendința să se izoleze de ceilalți. Ei pot ajunge la concluzia că e mai bine să fii singur sau să-i tratezi pe oameni ca pe niște obiecte, jignindu-i, pentru că nu se așteaptă să primească de la ei ceea ce-și doresc. Pot de asemenea crede că pot relaționa numai în funcție de propriile gânduri sau experiențe. Neîncrezători în ceilalți, ei merg pe drumul lor. Deși acest tip de independență poate fi de bun augur în alte condiții, un copil care trăiește izolat, pierdut în propriile senzații, sentimente și gânduri, se poate înstrăina – în mai mică sau mai mare măsură – de realitatea exterioară și de lumea care presupune logică și obiectivitate.

Copiii care nu se înțeleg bine cu alți copii sau cu adulții, care nu pot gestiona o relație cu o altă persoană sau cu un grup întâmpină mari dificultăți atunci când trebuie să atingă un nivel superior de dezvoltare. Cauza acestui lucru este faptul că, în primii ani de viață, intimitatea, stima de sine, precum și multe aspecte ale educației – discernământ, intuiție, principii – le dobândim din ceea ce învățăm din relațiile cu ceilalți. De pildă, „mult“ înseamnă pentru un preșcolar ceva mai mult decât se aștepta în mod normal să-i ofere mama lui. Simțul cantității sau al timpului, precum și semnificația cuvintelor sunt strâns legate de relațiile copilului, de emoțiile și experiențele pe care acestea le presupun. Toate noțiunile abstracte, conceptele intelectuale pe care copiii ajung să le stăpânească la vârste mai mari se bazează pe concepte pe care le învață în relațiile lor timpurii. Dacă un copil nu are capacitatea fundamentală de a relaționa, o mare parte din educația pe care trebuie s-o dobândească este în pericol să fie subminată și sabotată.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753 937 223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com