ARTICLE AD BOX
El avertizează autorităţile competente să nu se bazeze doar pe capacităţile acestor amenajări, fie ele hidrocentrale sau diguri şi adaugă că e obligatoriu să intervenim din timp pentru a proteja oamenii şi proprietăţile lor.
„Pentru evitarea altor tragedii cauzate de inundaţii, fac apel la autorităţile centrale şi la cele locale din judeţele dunărene să se pregătească pentru viitura care vine pe fluviu. Specialiştii au estimat deja perioada şi debitul aşteptat, după ce Dunărea a ieşit din matcă la Budapesta. E obligatoriu să garantăm siguranţa oamenilor şi să limităm pagubele materiale”, a scris preşedintele PNL într-o postare, potrivit News.ro.
Vor fi inspectate zonele critice
Nicolae Ciucă arată că a vorbit cu ministrul Mediului, care a avut deja o şedinţă extraordinară a Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă.
„Mircea Fechet va merge pentru a inspecta zonele critice care au fost avariate la inundaţiile din 2006 şi 2013 şi a solicitat reverificarea tuturor digurilor”, spune Ciucă.
El arată că şi ministrul Energiei, Sebastian Burduja, s-a asigurat că hidrocentrala Porţile de Fier I este pregătită să tranziteze viitura, pentru a mai reduce debitul Dunării.
Recomandări
Cazul internatului prăbușit la Odorheiu Secuiesc: „Comisia de experţi nu a întocmit raportul de expertiză tehnică în construcții”
„Cu toate acestea, avertizez autorităţile competente să nu se bazeze doar pe capacităţile acestor amenajări, fie ele hidrocentrale sau diguri. O spun din nou: e obligatoriu să intervenim din timp pentru a proteja oamenii şi proprietăţile lor”, a transmis preşedintele Senatului.
FOTO: Czerkl Gábor/ Blikk
Urmărește cel mai nou VIDEO
Știrileprotv.ro
Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
FANATIK.RO
Fructul al cărui preț a scăzut în plin sezon de toamnă. Este la mare căutare de către români, chiar dacă este considerat vedeta verii
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
FANATIK.RO
Acesta este cel mai periculos aeroport din lume. Doar 50 de piloți sunt capabili să aterizeze pe el, condițiile sunt un coșmar pentru avioane
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Observatornews.ro
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante