ARTICLE AD BOX
Cătălin Hideg, omul de afaceri care a făcut denunţul la DNA, a ajuns la echipa formată din Florian Coldea, Dumitru Dumbravă şi Doru Trăilă prin intermediul afaceristului Dan Tocaciu, care i-ar fi spus că aceștia îl pot ajuta în dosarul cu fonduri europene în care are are o condamnare în primă instanţă de 4 ani închisoare, arată ordonanța procurorilor DNA, citată de Digi24.
Ulterior, Cătălin Hideg i-a cunoscut pe Florian Coldea și pe Dumitru Dumbravă, care i-au spus că îl pot ajuta. Iniţial, aceştia au solicitat 700.000 de euro, însă după negocieri au ajuns la suma de 600.000 de euro plus TVA.
Potrivit anchetatorilor DNA, cei doi foşti ofiţeri şi avocatul „ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 de euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia pronunțe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat”. În urma unor negocieri, cei trei au cerut 600.000 de euro plus TVA, sumă care urma să fie transmisă în trei tranșe egale.
Omul de afaceri Cătălin Hideg a fost îndrumat să semneze contracte de asistență juridică cu casa de avocatură SCP „Doru Trăilă și Asociații”, iar o anexă a acestui contract permitea caseri de avocatură să angajeze un consultant pe care să îl plătească din onorariile stabilite, se arată în Ordonanţa DNA, citată de Digi24.
Recomandări
Vladimir Putin vrea înghețarea războiului din Ucraina, spun surse rusești pentru Reuters. Condiția pusă de liderul de la Kremlin
Pentru că omul de afaceri nu a putut să facă plățile cum era prevăzut în contract, au început presiunile asupra lui.
Într-o întâlnire cu Dumitru Dumbravă, omului de afaceri Cătălin Hideg i s-a spus că Florian Coldea „are o problemă cu asta”, iar în altă întâlnire, avocatul Doru Trăilă i-a transmis despre Florian Coldea că „reacția domnului celălalt a fost destul de categorică. El e o persoană, așa, mai dintr-o bucată și care e obișnuit să dea dispoziții, din ce m-am prins eu și… ele trebuie executate. Cam așa vede lucrurile. Că dacă ești șef toată viața…”.
Procurorii prezintă o altă discuție între Dumitru Dumbravă și omul de afaceri Cătălin Hideg, în care fostul general SRI lasă de înțeles că are acces la toatele nivelele de decizie în stat.
Dumitru Dumbravă: „Acum eu vă mai spun o chestiune. Orice am putea să facem, să aranjăm acum, în perioada asta …[neinteligibil]… e sfârșit de epocă. Se va schimba, se vor schimba multe în administrație. Se vor schimba adică… credeți-mă! Două, trei luni de zile, mai strângeți din dinți. O să mai… se ducă la vale. După ce se stabilizează lucrurile pe administrație, după aia știm cu cine vorbești: ministru, secretar de stat. E altă treabă. Credeți-mă! (…) Deci eu vă spun că am văzut filmul. Vorbim acuma pe nișa asta, batem palma, facem, primim promisiuni că nu știu ce. (…) Și după ce se termină alegerile și se reface structura, osatura statului… trebuie să o luăm fix de la zero și avem un mare handicap, pentru că venim: „A! Păi voi ați fost cu… ăialalți!”.
Recomandări
Dorin Alexandru Piscan, românul spion pentru Putin, a vrut să candideze pentru Primăria Ploiești
„Îi are pe toți la mână”
Într-o discuţie interceptată de procurori între afaceriştii Dan Tocaci şi Cătălin Hideg, primul vorbeşte vorbeau despre influența celor doi foşti generali SRI pe care pot să o aibă la nivel înalt.
- Dan Tocaci: Păi, el dacă te apucă să deschidă 2-3 vorbe că… cade România. Din două… dă două drumuri… două ă… dă 2-3 direcții, cade România, pe safety. M-ai înțeles?
- Cătălin Hideg: Cine dracu să mai cadă? Nu vezi, că acum cad ei.
- Dan Tocaci: Păi, nu cad ei. Păi, gândește-te ce conexiuni au. Au Uniunea Europeană… cu Kovesi, cu alea…
- Cătălin Hideg: Păi, mai au?
- Dan Tocaci: Kovesi dacă face așa, se… se duce peste ea, ce crezi că… De ce crezi că… Au o putere fantastică. Da îi lasă în pace, îți spun eu.(….)
- Cătălin Hideg: N-or mai avea putere, frate.
- Dan Tocaci: N-are cum să nu aibă putere, mă. Îi are pe toți la mână.
Procurorii au mai stabilit că omul de afaceri Cătălin Hideg a făcut plăți către casa de avocatură a lui Doru Trăilă, care, mai departe, a făcut plăți către societatea Wise Line Consulting SRL, controlată de Dumitru Dumbravă, care, la rândul ei, a făcut plăți mai departe către Strategic Sys SRL, controlată de Florian Coldea.
Recomandări
Transapuseana, drumul care scoate din izolare una dintre cele mai frumoase zone ale României. „În 30 de minute ești în mijlocul unui peisaj sălbatic”
„Putem concluziona că pentru a disimula natura și proveniența sumelor de bani ce au fost achitate de (Cătălin Hideg) „echipei” din care face parte și numitul Dumbravă Dumitru, SC Wise Line Consulting SRL a încheiat cu SCP Doru Trăilă și Asociații contracte de consultanță și acte adiționale la acestea în baza cărora a emis facturi fiscale și a încasat la data de 28.11.2023 suma de 238.000 lei, iar la data de 19.01.2024 suma de 119.000 lei, ascunzând astfel folosul pretins și sumele încasate de numitul Dumbravă Dumitru din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. De asemenea, în același context, SC Strategic Sys SRL a încheiat cu SC Wise Line Consulting SRL contracte de consultanță și acte adiționale la acestea în baza cărora a emis facturi fiscale și a încasat la data de 04.12.2023 suma de 87.279,81 lei, iar la data de 05.02.2024 suma de 8.765,31 lei, ascunzând astfel folosul pretins și sumele încasate de numitul Coldea Florian din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență”, concluzionează anchetatorii.
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă și o a patra persoană, Dan Tocaci, au fost plasați sub control judiciar sub cauțiune pentru „săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență, forma participației penale fiind autoratul și complicitatea”, anunță vineri Direcția Națională Anticorupție printr-un comunicat, fără a menționa explicit numele acestora.
Libertateapentrufemei.ro
Tudor Chirilă și Iulia Mîzgan: „Fericiți la Paris”. Cum a fotografiat-o solistul pe iubita lui. Blondă, tunsă scurt, îmbrăcată șic, Iulia chiar are un aer paizian
HOROSCOP
Horoscop 24 mai 2024. Racii au parte de un șir de revelații, de înțelegeri profunde, în legătură cu viața lor, cu ce pot face pentru a trăi mai bine