ARTICLE AD BOX
Procurorii au anunţat că au contestat hotărârea judecătorilor privind plasarea a patru inculpaţi în arest la domiciliu.
Poliţia Capitalei şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au destructurat miercuri o reţea condusă de o asistentă de la o clinică privată din Capitală, care a falsificat sute de reţete pentru medicamente compensate folosite la tratamentul diabetului – Ozempic, Rybelsus, Victoza, Trulicity.
Asistenta introducea date false în sistemul informatic al CNAS, după care medicamentele erau ridicate din farmacii cu ajutorul unor complici şi vândute pe reţelele de socializare, pentru că erau cunoscute că ar ajuta la slăbit. Prejudiciul în dauna CNAS se ridică la un milion de lei.
Cele 13 persoane, angajate de la o clinică privată și o farmacie, bănuiți că falsificau rețete și apoi le decontau de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și care vindeau medicamentul Ozempic pe piața neagră, au fost inițial reținute.
Printre cei 13 arestaţi se numără asistenta medicală, administratorul clinicii private, farmacişti și apropiaţi ai acestora.
Potrivit surselor, după ridicarea din farmacii, medicamentele – Ozempic, Rybelsus, Victoza, Trulicity – au fost vândute pe Facebook sau pe alte platforme online pentru că erau cunoscute că ar ajuta la slăbit.
Recomandări
REPORTAJ | Pulsul campaniei în comuna din Mehedinți unde doi foști soți candidează la primărie: „Să mai conducă și muierile! Că poate mai țin și cu muierile! Că oamenii nu țin decât cu oamenii!”
În România, aceste medicamente se eliberează doar pe bază de prescripţie medicală, sunt incluse în Programul Naţional de Diabet Zaharat (PNS5) şi sunt decontate 100% de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Ozempic este un medicament aprobat pentru tratarea diabetului. Unul dintre efectele secundare este pierderea în greutate, fapt ce a condus la apariția acestui medicament pe piața neagră, unde este vândut fără prescripție medicală.
FOTO: Hepta
FANATIK.RO
Băutura adorată de români al cărei preț va exploda. Un simplu pahar va fi considerat un adevărat lux
Viva.ro
Ce nu s-a văzut la TV la Survivor! Zanni, reacție furibundă după ce mama lui Iancu Sterp l-a criticat aspru: "Se încearcă manevre prea murdare..."
Libertateapentrufemei.ro
Concurenții Survivor, chef cu manele în Dominicană, înainte de finală. Relu Pănescu a dansat pe mese. Imaginile video sunt virale
GSP.RO
Imagini de neînțeles în București. Gardă de onoare, antemergătoare BMW și circulație blocată. Pe cine escortau
FANATIK.RO
Filmul de pe Netflix care a rupt topurile. A adunat zeci de milioane de vizualizări într-un timp record și a fost desemnat un adevărat succes
Știrileprotv.ro
Verișorul Raisei a înjunghiat-o de mai multe ori și a strangulat-o cu o funie. Filmul tragediei din Dolj
Unica.ro
Cum arată extravagantul apartament în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!' FOTO
Orangesport.ro
Anunţ major despre apariţia stadionului nou de 25.000 de locuri din Bucureşti! "Macheta arată foarte frumos. Se va da o Hotărâre de Guvern"
Observatornews.ro
Casa pe care miliardarii lumii n-ar putea s-o cumpere nici dacă şi-ar pune banii laolaltă. Cum a ajuns proprietatea un magnet pentru bogaţi
HOROSCOP
Horoscop 30 mai 2024. Capricornii simt nevoia să se concentreze pe muncă, să se ocupe de starea lor de sănătate și de bunăstarea lor generală