Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Piața serviciilor și echipamentelor PSI, în continuă dezvoltare și consolidare

1 month ago 3
ARTICLE AD BOX

Piața serviciilor și echipamentelor de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) din România, estimată la peste 500 de milioane de euro anual, înregistrează de la an la an creșteri semnificative pe fondul modificărilor legislative și al schimbării practicilor de business, dar rămâne una dintre cele mai polarizate piețe a serviciilor pe plan local. Consolidarea pieței și modernizarea serviciilor sunt însă inevitabile, crede Gică Tomescu, CEO al Fire & Rescue Services SRL (FIRESE) una dintre cele mai importante companii de pe piață.

Din punct de vedere legal, toate spațiile publice sau destinate activității cu publicului, precum și noile clădiri rezidențiale sunt obligate să asigure un standard de protecția împotriva incendiilor și să asigure echipamentele necesare prevenirii și stingerii incendiilor (stingătoare, hidranți, etc) pentru a putea funcționa în legalitate. Vorbim despre sute de mii de clienți, de la mici spații comerciale sau locuințe individuale și până la unități de producție de mari dimensiuni, valorea serviciilor variind de la câteva sute de euro până la milioane de euro anual. Pe lângă polarizarea pieței din punct de vedere al jucătorilor și clienților și lista serviciilor pe linie de PSI este una variată, principalele segmente fiind următoarele: instalarea și mentenața stingătoarelor, a instalațiilor de stingere (hidranți, sprinklere, grupuri pompare), instalațiilor de desfumare (trape de fum, uși antifoc), dar și a instalațiilor de detecție și alarmare la incendiu, respectiv servicii adiacente precum ignifugarea. Un alt segment important este cel de compliance, unde firmele oferă servicii de proiectare, avizare și autorizare a obiectivelor din punct de vedere al securității la incendiu, elaborarea de scenarii de siguranță la foc și instruiri PSI a angajaților din obiectivele protejate. Pe segmentul complex, serviciile sunt cele de instalare a sistemelor complexe de stingere cu pulberi, gaz inert și gaze speciale sau serviciile de protecție a camerelor de servere. Din 2023, pentru o serie de obiective cu riscuri mari de incendiu, este obligatorie existența unui serviciu privat pentru situații de urgență, ceea ce presupune mașini de pompieri și servanți pompieri dedicați obiectivelor respective.

Obstacolele pieței, de la mentalitate rigidă la echipamente învechite

Fără o cultură solidă și un sistem bine integrat la nivelul societății, conceptul de protecție împotriva incendiilor a situat România ultimelor decenii cu mult în urma țărilor din vest, din cauza unei combinații de factori economici și culturali. Dacă sistemele vestice au investit constant în educație, formarea specializată de personal și o piață a echipamentelor orientată spre performanță și evoluție tehnologică, în România lipsa  unei strategii coerente a dus nu numai la tragedii, dar și la o atitudine reactivă, orientată deficitar pe elementele de bază, precum prevenția, conștientizarea și planificarea din timp.

Din păcate, această lipsă de educație și atitudinea față de echipamente se răsfrânge nu numai asupra managerilor și angajaților, dar și asupra furnizorilor de servicii și produse de protecție împotriva incendiilor care, din dorința de volum, evită educarea și consultarea extinsă a clienților, preferând servicii și produse deficitare calitativ sau la standarde minime.

„Cu toate acestea, ultimii ani au văzut o schimbare pozitivă a atitudinii clienților, care devin interesați nu doar să respecte criteriile legislative minime, dar și să aibă o protecție cât mai avansată și completă împotriva incendiilor, pentru care sunt dispuși să investească suplimentar” spune Gică Tomescu.

Pentru Firese, ținta este dezvoltarea la nivel național

”Având în vedere specificul pieței, pentru a ne atinge obiectivul pe trei ani, adică să ajungem la o cotă de peste 25% din piața echipamentelor și serviciilor de prevenire și stingere a incendiilor, ne propunem să ne consolidăm prezența la nivel național. Încă de anul acesta vom ajunge la 24 de puncte de lucru, ceea ce ne conferă o acoperire geografică totală”, spune Gică Tomescu, CEO și acționar majoritar al companiei Fire & Rescue Services SRL (FIRESE), cu o vechime de peste 10 ani în piață. FIRESE are 120 de angajați, dintre care 70 sunt tehnicieni de instalații de stingere a incendiilor ce operează 25 de laboratoare de lucru (dotate cu aparatură pentru mentenanța instalațiilor), precum și 24 de depozite logistice. „Ceea ce ne diferențiază pe noi pe piața din România a fost efortul constant pentru servicii și produse de calitate, în detrimentul volumului. Am fost prima companie care a introdus pe piață produse fabricate pentru standardele din vest, la prețuri competitive, în timp ce vasta majoritate a ofertei din România este reprezentată de produse low-cost din China. La acest lucru a contribuit parteneriatul nostru exclusiv cu Mobiak, lider la nivel mondial. De asemenea, suntem printre puținele firme care acoperă toate segmentele pieței, fără a apela la contractori externi” explică Tomescu. Potrivit acestuia, în vederea consolidării, FIRESE va investi în următorul an sume considerabile, majoritatea investițiilor fiind direcționate către creșterea capacității de instalare și întreținere a echipamentelor de ultimă generație și a asigurării logisticii necesare acoperirii la nivel național a tuturor segmentelor de business.

Consolidarea pieței este inevitabilă

La finalizarea investițiilor, Fire & Rescue Services (FIRESE) își propune deservirea unui număr de aproximativ 100.000 de clienți, ceea ce ar presupune o creștere importantă de la cei 10.000 de clienți, dintre care 200 de companii mari, pe care-i deservește în acest moment. Potrivit estimărilor CEO-ului Gică Tomescu, în 2025 FIRESE țintește triplarea cifrei de afaceri pe fondul dezvoltării pieței și al consolidării serviciilor și a extinderii  la nivel național. ”Nevoia de accelerare a modernizării și implementării tehnologiilor actuale de prevenire și stingere a incendiilor este uriașă la nivel național, majoritatea echipamentelor actuale fiind învechite, ineficiente și fără o mentenanță adecvată. Condițiile din piață, exigențele legislative și cele ale marilor beneficiari vor duce inevitabil la noi creșteri, probabil la nivelul mediu al ultimilor ani, de 20-30% anual, și la consolidare atât din punct de vedere al portofoliilor de clienți ale companiilor mari, cât și din cel al serviciilor oferite”, explică Gică Tomescu.

Post Views: 2

Read Entire Article