ARTICLE AD BOX
Prima adversară a Simonei Halep la revenirea în circuit, după reducerea suspendării de către TAS, va fi Paula Badosa, în prima rundă a turneului de tenis Miami Open, care va avea loc în perioada 19-31 martie.
Simona Halep, care începe de la zero în clasamentul WTA, a jucat de două ori împotriva ibericei (73 WTA), câştigând ambele confruntări, ambele în 2022. Românca s-a impus în turul al doilea la Madrid, cu 6-3, 6-1, apoi a câştigat la Wimbledon, în optimi, cu 6-1, 6-2.
În cazul în care va trece de Paula Badosa, Simona Halep va juca în turul secund cu belarusa Aryna Sabalenka, numărul doi mondial, câștigătoare la Australian Open.
Reacția presei din Spania după tragerea la sorți de la Miami
Jurnaliștii iberici au analizat duelul din primul tur de la Miami Open, explicând că Paula Badosa nu a avut mare noroc la tragerea la sorți, chiar dacă Simona Halep nu a mai jucat de atâtea luni.
"Românca revine în competiție după scandalul de dopaj care a ținut-o departe de tenis din august 2022. Morbiditatea a fost servită în primul tur de la Miami Open. Iar Simona Halep își va face revenirea oficială împotriva Paulei Badosa.
Va trebui să vedem cum va concura (n.r. - Paula Badosa) împotriva unei rivale dornice să revină la ceea ce a fost", au scris cei de la Marca.
"Tragere la sorți explozivă la Miami: Badosa. Nu a mai jucat din februarie, de la Dubai.
Va încerca să revină la Miami, unde a avut parte de o tragere la sorți explozivă. Va avea un meci morbid, cu Simona Halep, a cărei suspendare a fost redusă", au notat și cei de la Mundo Deportivo.