Profesor univ. dr. DHC Sanda-Maria Ardeleanu face parte din echipa candidatului PNL la funcția de primar al municipiului Suceava, actualul viceprimar Lucian Harșovschi.
Sanda-Maria Ardeleanu este profesor universitar, conducător de doctorat și director al bibliotecii universitare în cadrul Universității “Ștefan cel Mare“ din Suceava. Cu o importantă activitate de cercetare științifică în domeniul lingvisticii, al semiologiei și analizei discursului, prof. Ardeleanu a contribuit la crearea Centrului de Cercetare Analiza discursului, fiind directorul revistei științifice Anadiss. Lucian Harșovschi a evidențiat, într-un comunicat de presă remis marți, implicarea prof. Ardeleanu în „internaționalizarea USV, pentru promovarea francofoniei, reușind să inițieze proiectul creării unei Alianțe franceze la Suceava”. „Numele său este legat, printre multe altele, de organizarea Colocviului Internațional de Științe ale Limbajului “Eugeniu Coșeriu” și de Salonul Internațional de Carte “Alma Mater Librorum“. Mereu implicată în viața sucevenilor, doamna Ardeleanu i-a reprezentat în Parlamentul României în calitate de deputat, timp de opt ani, dar și în Consiliul Local, în funcția de consilier. Educația, Învățământul și Cultura sunt domeniile sale de interes și expertiză. Îi mulțumesc doamnei Ardeleanu pentru colaborarea de până acum, continuăm împreună pentru Suceava și suceveni și sunt sigur că datorită experienței sale și a faptului că mereu a fost o persoană implicată în comunitate vom reuși să ducem la bun sfârșit proiectele gândite pentru orașul nostru”, a afirmat Harșovschi.
La rândul său, prof. Sanda-Maria Ardeleanu a arătat că îl cunoaște pe Lucian Harșovschi din 2007, „timp suficient pentru a-mi întări convingerile legate de seriozitatea sa, de competențele din domeniul administrației, de dorința de cunoaștere și perfecționare, de deschiderea față de munca în echipă și dialogul cu oamenii”. „Lucian Harșovschi cunoaște problemele sucevenilor din interiorul activității de viceprimar, fiind mereu preocupat să le rezolve solicitările. Are o viziune clară asupra dezvoltării capitalei reședință de județ, pe care dorește să o implementeze într-un ritm susținut și dinamic. Are capacitatea de a forma echipe de acțiune, este un lider adevărat, cu personalitate și putere de convingere. Se bazează întotdeauna pe modelul personal pe care îl oferă coechipierilor. Reprezintă Suceava și pe suceveni, având o familie frumoasă pe care o admir și o apreciez”, a subliniat prof. Ardeleanu.