ARTICLE AD BOX
Sore, în vârstă de 34 de ani, și-a dezvoltat o rutină riguroasă de îngrijire a pielii, atrăgând atenția asupra influenței alimentației asupra sănătății tenului. Vedeta a dezvăluit că este foarte atentă la lista de ingrediente din produsele cosmetice pe care le folosește, evitând întotdeauna pe cele care conțin acid hialuronic, despre care afirmă că facilitează apariția acneei.
„Sunt trei substanțe mari și late pe care toate fetele care au probleme cu tenul trebuie să le identifice, să înțeleagă la ce anume folosesc acele combinații și să adapteze totul la tenul lor. Noi nu suntem la fel, nici tenul nostru nu răspunde la fel. Pentru ten, fac ce fac de ani de zile, mențin aceste substanțe și sunt atentă la ce mănânc. Dacă mănânc o ciocolată cu lactate sau ceva picant, atunci sigur mă aștept să-mi apară un coș”, a spus artista într-un interviu pentru Unica.
În schimb, Sore se bazează pe retinol, acid glicolic și acid salicilic pentru a menține un ten frumos și fără imperfecțiuni. Artista a vorbit deschis despre problemele majore cu tenul pe care le-a avut de-a lungul timpului și despre lupta sa împotriva acneei. După ce a încercat numeroase tratamente și a consultat diverși dermatologi, Sore a reușit să scape de acest complex și a împărtășit câteva dintre secretele rutinei sale de îngrijire.
Recomandări
Tânărul din Sibiu care și-a omorât iubita le-a spus anchetatorilor că era drogat şi gelos. Filmul crimei
Sore a subliniat că a fost nevoită să facă multe schimbări și în alimentație, descoperind că problemele de ten erau cauzate în mare parte de produsele lactate. După ce a renunțat la acestea, tenul său a început să se îmbunătățească vizibil.
Rutina zilnică a vedetei include folosirea constantă a retinolului, acidului glicolic și acidului salicilic. Sore evită cremele pe bază de acid hialuronic, considerând că acestea agravează acneea. De asemenea, ea recomandă utilizarea unui produs cu factor de protecție solară pentru a proteja pielea de efectele nocive ale razelor UV.
„Cele trei descoperite de mine. Retinol, acid glicolic și acid salicilic. Sunt cei trei prieteni cu care mergem în viață. Apoi, pentru echilibrarea tenului și ph-ului cremă hidratantă fără acid hialuronic, căci pentru un ten acneic acidul hialuronic nu face decât să arunce coșurile în față, să faciliteze apariția lor. Acesta a fost primul pas, să elimin orice cu acid hialuronic. Sunt foarte multe creme hidratante fără parfum. SPF-ul e foarte important la fel, deoarece retinolul și acidul salicilic au tendința de a reacționa la pete”, a mai spus artista.
FANATIK.RO
Harta tunelurilor secrete din București. Catacombele pe lângă care trec zilnic milioane de români
Viva.ro
Reacția PRO TV, după ce Antena 1 a dat în judecată postul și pe Chefii Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu: „Știm despre recenta acțiune...” / EXCLUSIV
Libertateapentrufemei.ro
Smiley și Gina Pistol, un an de căsnicie: „O iubesc cu tot ce este”. 5 lucruri pe care solistul le adoră la soția lui
GSP.RO
Atenție, imagini dure! Cea mai frumoasă prezentatoare, desfigurată înaintea luptei Tyson Fury - Oleksandr Usyk: „Nu privi dacă ești sensibil”
FANATIK.RO
Planta din România care îți poate face mult rău. Te poate băga în spital dacă nu ești atent. Apare primăvara și multă lume o confundă
Știrileprotv.ro
Curaj fără limite. Locuitorii din Harkov sfidează tăvălugul rusesc și îi spun lui Putin: "Nu există panică! Nimeni nu fuge"
Unica.ro
Cine este Olga Guțanu, presupusa iubită a lui CRBL după divorț. E cu 22 de ani mai tânără decât el!
Orangesport.ro
Şoc în fotbalul românesc. Marian Iancu îşi anunţă revenirea: „Acolo mă bag, va fi al doilea stadion din ţară!” | EXCLUSIV
Observatornews.ro
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
HOROSCOP
Horoscop 19 mai 2024. Vărsătorii au nevoie doar de un moment de sinceritate care să permită conștiinței lor să-și facă auzită vocea