ARTICLE AD BOX
05-05-2024 | 12:34
Tragedie în ziua de Paște. Un bărbat a murit carbonizat într-un apartament din București, din cauza lumânării de la Înviere lăsată să ardă, care a cuprins obiectele inflamabile din locuință.
Incendiul în care a murit o persoană s-a produs duminică dimineață, într-un apartament de bloc din Bulevardul Obregia din Capitală. Intervenția pompierilor a fost dificilă, din cauza faptului că incendiul s-a produs la etajul 12 din 14 al blocului.
După lichidarea focarului, pompierii au găsit în interior o persoană carbonizată, și au descoperit și cauza incendiului: o lumânare lăsată nesupravegheată. O încăpere și balconul locuinței au ars, pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați.
„O intervenţie complexă a avut loc, în această dimineață, într-un apartament din sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenției au constatat că incendiul se manifesta la etajul 12 al unui bloc de locuințe cu 14 niveluri, iar casa scării era inundată cu fum. Din nefericire, o persoană a fost găsită carbonizată în balconul locuinţei afectate de incendiu. Totodată, alte trei persoane au fost evacuate preventiv de la etajele superioare, nefiind necesar transportul acestora la unități spitalicești. În urma cercetărilor efectuate, pompierii au stabilit drept cauză probabilă a producerii incendiului o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.
Recomandăm cetățenilor să respecte câteva reguli esențiale pentru a nu deveni victime ale incendiilor. Este important ca lumânările sau candelele aprinse să fie aşezate într-un suport incombustibil, de exemplu, într-o farfurie” au transmis pompierii.