ARTICLE AD BOX
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie a anunțat, într-un comunicat de presă, că mai mulți minori au fost audiați, la sfârșitul săptămânii trecute, ca urmare a unor suspiciuni de abuz asupra unuia dintre minori.
„Patru psihologi din cadrul DGASPC Mehedinţi i-au asistat pe minori pe parcursul întregului proces de audiere, acordându-le întreg sprijinul. Suspiciunile de abuz sexual s-au confirmat, până în acest moment, în cazul a 7 copii şi tineri (5 aflaţi în sistemul de protecţie specială, dintre care unul major şi 2 fiind elevi ai unei şcoli speciale din Mehedinţi)”.
Potrivit sursei citate, DGASPC Mehedinţi a informat, în cursul zilei de luni, ANPDCA în legătură cu acest caz, care a ieşit la iveală în urmă cu o lună, odată cu preluarea în sistemul de protecţie specială, cu măsură de plasament în regim de urgenţă, a unuia dintre minori, un băiat de 15 ani.
Acesta le-a povestit psihologilor, la acel moment, că a fost abuzat sexual de către un angajat al DGASPC, paznic din 1991 în cadrul instituţiei, în perioada în care s-a aflat în familie.
„Este un caz absolut îngrozitor, am cerut de îndată o informare completă din partea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi şi am speranţa că organele de cercetare penală vor stabili cât mai curând ce s-a întâmplat acolo şi cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere. Este absolut inacceptabil ca astfel de situaţii să aibă loc în sistemul de protecţie specială, mai ales că, din ce am înţeles, abuzurile asupra copiilor au început cu mai mult timp în urmă”, a declarat Rareş Petru Achirilioaie, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.
Recomandări
Video cu bătaia dintre Florin Roman și Dan Vîlceanu din Parlament. În imagini se vede cum membrii PNL se bruschează
Cum erau ademeniți copiii
Cei doi agresori au fost arestaţi preventiv, fiind acuzaţi de viol şi abuz sexual.
„Potrivit DGASPC Mehedinţi, cazul a fost semnalat Poliţiei imediat după ce minorul a dat detalii psihologului, iar în aceeaşi zi a fost dispusă şi constituirea unei comisii de disciplină la nivelul instituţiei, pentru cercetarea angajatului în cauză, care în acest moment se află în arest preventiv. În acelaşi caz, care face obiectul unei anchete a Poliţiei, a mai fost arestat preventiv şi un instructor educator al şcolii speciale din Drobeta Turnu Severin. DGASPC Mehedinţi va apela inclusiv la un psiholog extern pentru a realiza evaluarea tuturor minorilor care au fost implicaţi în acest caz şi a propus includerea lor într-un program de consiliere, astfel încât să poată depăşi această trauma”, se mai arată în comunicat.
Potrivit presei locale, minorii abuzaţi de cei doi bărbaţi au fost ademeniţi cu sume de bani, iar abuzurile aveau loc în afara spaţiilor de lucru ale celor doi agresori, mai exact în apartamentele deţinute de aceştia.
Minorii agresaţi proveneau din medii sociale defavorizate. Cinci dintre ei erau plasaţi în centrele DGASPC Mehedinţi, iar doi erau şcolarizaţi la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Constantin Pufan” din Drobeta Turnu Severin.
FANATIK.RO
Locul unic din România aflat în vârful unui munte pe care trebuie să-l vizitezi și tu! Mulți turiști vin aici pentru panorama spectaculoasă
Viva.ro
Enervat de gestul făcut de Claudia Pătrășcanu, Gabi Bădălău a ținut să facă public un detaliu și despre iubitul artistei. Uluitor ce a urmat
Libertateapentrufemei.ro
Soția lui Pepe, răsfățată în Dubai de ziua ei. Solistul i-a pus tot luxul la picioare, iar imaginile au devenit virale. Yasmine s-a afișat și în costum de baie
GSP.RO
„Există prietenie în tenis?” » Sorana Cîrstea, răspuns tranșant: „Am o poveste care va face deliciul, că e cu Simona Halep”
FANATIK.RO
Locul din Europa unde o noapte de cazare costă doar 200 de lei. Arată ca Bali, iar peisajul îți taie răsuflarea
Știrileprotv.ro
Trei fructe care îngrașă. Mihaela Bilic: „Cireșele sunt în top trei. Câteva fructe sunt prietenoase cu silueta”
Unica.ro
Cea mai PROVOCATOARE apariție de la Cannes. Cum a apărut pe covorul roșu rusoaica Natașa Poleșcikova / FOTO
Orangesport.ro
Şoc în fotbalul românesc. Marian Iancu îşi anunţă revenirea: „Acolo mă bag, va fi al doilea stadion din ţară!” | EXCLUSIV
Observatornews.ro
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
HOROSCOP
Horoscop 21 mai 2024. Săgetătorii sunt pe punctul de a face o schimbare majoră în existența lor, una după care tânjesc de mult timp