Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Un mare oraş din ţară lansează tramvaiul-cafenea după modelul Haga sau Roma. Localnicii se revoltă: Nu avem tramvaie destule!

1 month ago 4
ARTICLE AD BOX

Antena 3 CNN Actualitate Locale Un mare oraş din ţară lansează tramvaiul-cafenea după modelul Haga sau Roma. Localnicii se revoltă: Nu avem tramvaie destule

Un tramvai va fi transformat în cafenea. Sursa foto: CTP Iasi (@ctp_iasi) / X

La Iaşi administraţia publică urmează să lanseze o nouă atracţie turistică ce nu este pe placul localnicilor. Mai exact, un tramvai al companiei de transport locale va deveni cafenea după modelul brevetat de marile oraşe din vestul Europei. 

Proiectul va fi desigur pe placul turiştilor care vizitează Iaşiul dar este contestat chiar de către localnici care se plâng că nu au destule tramvaie la orele de vârf. 

CTP Iași, compania de transport public a Iașului, va modifica un tramvai în cafenea destinată publicului. Acesta nu va fi static ci va circula pe trasee din Iași și va fi o atracție turistică.

Decizia este controversată, localnicii dorindu+şi mai multe tramvaie pentru transport în condițiile în care călătorii stau mult în stații în aşteptarea mijloacelor de transport în comun iar vehiculele sunt foarte aglomerate la ore de vârf.

Aglomeraţia şi întârzierile pot indica o lipsă a mijloacelor de transport. Conducerea CTP susține însă că societatea are suficiente tramvaie.

CTP Iași va extrage un tramvai care este acum utilizat în transport și îl va transforma în vagon-cafenea, acesta fiind un proiect al Companiei de Transport Public alături de Asociația Pasionaților de Transport Public Tramclub și Primărie.

„Avem un vagon din fiecare model pe care-l ținem pentru muzeul transportului. Ne-am gândit ca dintr-un astfel de tramvai destinat muzeului să facem unul turistic, împreună cu Tram Club și Primăria. Este o cafenea pe roți, care va merge pe un traseu turistic din Iași, nu un tramvai de petreceri”, a declarat șeful CTP Iași, Cristi Stoica.

La Milano este foarte cunoscut ATMosfera, un tramvai de epocă devenit restaurant cu 24 de locuri la mese, bucătărie, baie, garderobă. Haga are Hoftrammm, un vagon restaurant care merge prin Centru. O cină de la ora 19, în doi, este 210 euro, o masă pentru 4 persoane este 420 de euro, conform reporteris.ro.

La Roma funcționează Ristotram, un tramvai fabricat în 1947 și reondiționat și operat de o firmă privată. Prețurile pentru un tur cu cină sunt de 75-90 de euro/persoană, tramvaiul are mese de 2 și 4 persoane.

Read Entire Article