Intră acum și în grupul de

<?xml encoding="utf-8" ?>

O persoană a fost rănită, joi seara, într-un accident produs în municipiul Suceava pe bulevardul principal.

Potrivit plutonier Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava un accident rutier cu două autoturisme implicate în municipiul Suceava, în fața Centrului de Transfuzii, situat în apropierea Poliției Județene Suceava.

În urma evenimentului rutier o persoană a fost monitorizată de personalul de pe ambulanța SMURD.

Persoană monitorizată de către paramedicii SMURD a fost transportată la UPU pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.

Intră acum și în grupul de