ARTICLE AD BOX
Cu câteva zile înainte de scrutinul care va decide cine va conduce orașul Sanremo în următorii cinci ani, fiul unuia dintre cei doi candidați a transmis pe rețelele de socializare un mesaj în limba română, scrie Prima Lariviera.
Viitorul primar al orașului în care se organizează celebru festival Sanremo, va fi ales între avocatul Alessandro Mager și inginerul Gianni Rolando.
Ultimul a publicat pe profilurile sale de socializare un apel la vot către comunitatea românească din Sanremo. Este vorba de un apel video, în limba română, în care apare fiul aspirantului la primărie, Fulvio Rolando, care trăiește și lucrează de câțiva ani în România.
„Mă numesc Fulvio Rolando și sunt fiul lui Gianni Rolando, candidat la primăria din Sanremo. M-am născut în Sanremo, dar locuiesc în România de 10 ani, am o mare rugăminte să vă fac”, spune tânărul în apelul de a-l vota pe tatăl său.
Sanremo este un oraș din Provincia Imperia, Liguria în nord-vestul Italiei, situat pe țărmul Mării Mediterane.
Populația este de puțin peste 50 de mii de locuitori, și este una din cele mai importante stațiuni de pe Riviera italiană. Sanremo este locul desfășurării Festivalului anual de muzică italiană.
Conform datelor ISTAT din decembrie 2919, în Sanremo erau înregistrați oficial puțin peste 6.000 de cetățeni străini, dintre care după marocani, românii erau cei mai numeroși, aproximativ o mie.