ARTICLE AD BOX
Când a trebuit să plătească, povestește Peter Lalor, lucrurile nu au decurs cum se aștepta. Jurnalstul a spus că nu avea la el ochelarii de citit, iar după ce a plătit cu cardul nu a mai cerut chitanța și a vrut să plece.
Totuși, a bănuit că ceva este în neregulă, mai ales că personalul avusese ceva probleme cu efectuarea plății, așa că a întrebat o angajată cât a plătit pentru berea băută.
„Ceva m-a făcut să întreb: Cât am plătit pentru bere? Angajata a verificat, și-a pus mâna la gură, nu mi-a spus suma, apoi a zis că a avut loc o greșeală și că va îndrepta lucrurile. Când i-am cerut să rezolve în acel moment, s-a dus după manager, iar acesta a luat lucrurile în serios și a încercat să-mi returneze banii”, a spus Lalor.
Nimeni nu l-a contactat pe bărbat, iar acesta a aflat că plătise 55.000 de lire sterline abia când a primit un telefon de la bancă.
Pe lângă aceasta sumă, australianul plătise și o taxă de transfer de 1.380 de lire sterline.
„În cele din urmă, am primit toți banii înapoi, dar a durat aproximativ două sau trei săptămâni și nu au venit toți dintr-o dată. Acum găzduiesc un podcast numit Cricket et Al cu colegul jurnalist Gideon Haigh. Anul trecut, în timpul Ashes, ne-am întors la acel hotel pentru a revedea scena „crimei” și a înregistra un episod acolo. A fost ciudat să ne întoarcem. Am comandat aceeași bere, dar acum sunt mai precaut cu privire la ceea ce mi se cere. Această poveste mă va urmări pentru tot restul vieții mele”, a spus jurnalistul.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Viva.ro
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Libertateapentrufemei.ro
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
FANATIK.RO
Care sunt obiceiurile și tradițiile care aduc noroc până la Bobotează. Ce se face pe 5 ianuarie
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Unica.ro
Cosmin Seleși face praf o destinație de vacanță aleasă de mulți români! Mărturia lui e cutremurătoare! 'Fiica mea de 9 ani a fost scuipată pe stradă!' Prezentatorul TV a făcut publice toate detaliile! 'De ce nu spune nimeni?'
Observatornews.ro
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România: "Fiți mai recunoscători și haideți să luptăm împreună"
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor