ARTICLE AD BOX
02-02-2025 | 20:27
Trei vehicule sunt implicate, duminică seară, într-un accident rutier produs pe DN 7, în judeţul Vâlcea. Unsprezece persoane sunt implicate, între care şase copii. Doi adulţi sunt încarceraţi.
”Pompierii militari vâlceni intervin cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, la un accident rutier produs în zona Lotrisor, DN7”, a transmis, duminmică seară, ISU Vâlcea, potrivit News.ro.
În accident sunt implicate trei vehicule - un autoturism cu 3 pasageri (2 adulţi încarceraţi şi un minor care s-a autoevacuat), o autoutilitară, în care era doar şoferul care s-a autoevacuat şi o altă autoutilitară în care erau 7 persoane, dintre care 5 minori, care nu solicita evaluare medicală.
”Persoanele încarcerate au fost extrase şi predate echipajelor medicale. Din accident au rezultat 3 victime, 2 adulti si 1 minor. Vor fi transportate la UPU Valcea de echipajele SAJ”, a mai transmis sursa citată.
Traficul în zona accidentului este îngreunat.