ARTICLE AD BOX
Alegeri prezidențiale ratate. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit luni, la Palatul Cotroceni, o delegaţie condusă de Christopher Coons, membru al Congresului Statelor Unite ale Americii, senator democrat din partea statului Delaware.
Alegerile prezidențiale ratate, subiect de interes pentru oficialii americani
În cadrul întâlnirii, şeful statului a prezentat evoluţiile interne din România, în contextul desfăşurării alegerilor prezidenţiale, şi măsurile luate de statul român ca urmare a interferenţelor străine în procesele democratice şi a intensificării atacurilor hibride.
Preşedintele României a avertizat asupra faptului că aceste atacuri nu sunt îndreptate doar către un singur stat, ci împotriva societăţilor democratice în ansamblul lor, şi a arătat că ţara noastră a solicitat la nivelul Uniunii Europene şi al NATO o coordonare intensificată pentru combaterea şi prevenirea acestor activităţi.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile s-au concentrat asupra dimensiunilor Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, cu accent pe cooperarea de securitate şi apărare, relaţii economice, regiunea Mării Negre, situaţia din Ucraina şi întărirea relaţiei transatlantice.
”Preşedintele României a evocat semnificaţia deosebit de importantă a Parteneriatului Strategic româno-american şi a transmis un mesaj ferm privind vocaţia profund euroatlantică a României, ca aliat NATO de încredere şi membru al UE care promovează o relaţie transatlantică solidă şi consistentă.
A evidenţiat faptul că o prezenţă puternică a SUA în regiune, pe toate componentele relevante, este vitală pentru securitatea euroatlantică şi pentru asigurarea unui front comun împotriva influenţelor externe care sunt în dezacord cu valorile democratice”, arată comunicatul oficial.
Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat şi evoluţiile interne din România, în contextul desfăşurării alegerilor prezidenţiale, şi măsurile luate de statul român ca urmare a interferenţelor străine în procesele democratice şi a intensificării atacurilor hibride.
”De asemenea, Preşedintele României a avertizat asupra faptului că aceste atacuri nu sunt îndreptate doar către un singur stat, ci împotriva societăţilor democratice în ansamblul lor, şi a arătat că ţara noastră a solicitat la nivelul Uniunii Europene şi al NATO o coordonare intensificată pentru combaterea şi prevenirea acestor activităţi. A subliniat, în acelaşi timp, importanţa cooperării intensificate dintre SUA şi România în domenii cheie pentru contextul de securitate actual, precum ameninţările hibride, cibernetice şi informaţionale”, arată Administraţia Prezidenţială.
În acest context, senatorul Coons a exprimat aprecierea şi susţinerea SUA pentru modul în care autorităţile din România au gestionat această situaţie dificilă şi fără precedent şi a fost de acord că toate democraţiile sunt expuse riscurilor hibride, fiind necesară o cooperare mai strânsă şi în acest domeniu, precizează comunicatul.
De asemenea, oficialul american a salutat nivelul excelent de cooperare politică şi de securitate dintre România şi SUA şi interesul pentru aprofundarea şi extinderea Parteneriatului Strategic, ţara noastră fiind unul dintre cei mai de încredere, valoroşi şi apropiaţi aliaţi ai Statelor Unite.
”Senatorul Coons a asigurat că dezvoltarea relaţiei cu România se bucură de sprijin bipartizan în cadrul Congresului SUA şi a făcut referire şi la importanţa acordată securităţii regiunii Mării Negre, inclusiv prin elaborarea Strategiei SUA privind securitatea şi dezvoltarea regiunii Mării Negre (Black Sea Security and Development Strategy), la care şi România şi-a adus contribuţia. Totodată, a pus accentul pe impactul strategic al proiectelor comune în domeniul energiei, inclusiv cooperarea nucleară civilă”, se menţionează în comunicat.
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, totodată, necesitatea dezvoltării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic, precum şi importanţa acordată de cetăţenii români şi de autorităţi accederii României în Programul Visa Waiver. În cadrul întrevederii, a existat şi un schimb de opinii despre războiul împotriva Ucrainei şi necesitatea continuării acordării de sprijin multidimensional pentru această ţară.
”Totodată, Preşedintele României a accentuat importanţa etapei de reconstrucţie a ţării şi capacitatea României de a avea un rol crescut ca şi conexiune logistică, mai ales ţinând cont de succesul facilitării de către ţara noastră a tranzitului de produse din Ucraina, de la începutul războiului.
De asemenea, au fost subliniate riscurile majore la care este expusă şi Republica Moldova, care trebuie susţinută de comunitatea internaţională, în special în ceea ce priveşte rezilienţa statală şi întărirea securităţii energetice, prin interconexiuni sporite cu Uniunea Europeană”, arată Administraţia Prezidenţială.