ARTICLE AD BOX
Antena 3 CNN › Externe › Analiză: Macron se grăbește să repornească "motorul european" împreună cu Friedrich Merz. Ce lideri mai trebuie implicați
Emmanuel Macron intenționează să repornească "motorul european" împreună cu Friedrich Merz. Sursă foto: Getty Images
Președintele francez Emmanuel Macron vrea să relanseze cât mai repede posibil tandemul franco-german cu viitorul cancelar Friedrich Metz, într-un moment în care Europa e prinsă în capcana apropierii accelerate între Donald Trump și Rusia, scrie France Presse într-o analiză citată de Agerpres.
"Suntem într-un moment istoric. S-ar putea să avem o convergență franco-germană mai puternică decât oricând", a declarat președintele francez după victoria în alegerile din Germania a coaliției creștin-democratului Friedrich Merz.
Macron l-a sunat pe Merz din avionul care îl ducea la Washington, unde a încercat să-l convingă pe Donald Trump să menajeze Ucraina și Europa în noua sa strategie de apropiere cu Vladimir Putin.
El l-a sunat și pe cancelarul în exercițiu Olaf Scholz, marele învins al acestor alegeri, care va rămâne în funcție câteva săptămâni, timp în care succesorul său va forma noul guvern.
Încă de duminică seara, Friedrich Merz a afișat poziții mult mai tranșante decât predecesorii săi, abandonând transatlantismul intangibil al Germaniei de după 1945 și virând spre Franța.
Bătrânul continent trebuie să obțină "independența față de SUA", iar pentru asta e nevoie să facă din consolidarea apărării sale "o prioritate absolută", a afirmat viitorul cancelar, care va vizita Parisul și Varșovia imediat după preluarea mandatului.
Francezii, încrezători că viitorul cancelar german Merz va accelera lucrurile în direcția unei apărări europene
"Ceea ce este sigur este că în domeniul apărării europene lucrurile vor merge mai repede și mai departe cu Merz", susține o sursă guvernamentală franceză.
În acest context, Palatul Elysee examinează cu atenție tot ce poate spune Friedrich Merz despre finanțarea cheltuielilor militare în Europa, care ar putea implica o îndatorare comună. Este un alt aspect pe care, în mandatul lui Olaf Scholz, Berlinul l-a considerat de neconceput.
Friedrich Merz a evocat și necesitatea de a reflecta la o descurajare europeană care să se sprijine pe cele două puteri nucleare europene, Franța și Regatul Unit.
Și acesta a fost, până recent, un subiect tabu în Germania, aflată sub umbrela nucleară americană.
"Cultura lui Friedrich Merz și contextul internațional fac din această alegere o oportunitate pentru Franța. Dar pentru asta, trebuie acționat rapid", estimează Paul Maurice, expert la Institutul Francez de Relații Internaționale, Ifri.
Analiză France Presse: Motorul european nu se mai poate limita la Franța și Germania
"Crearea unei coaliții poate lua timp și nu știm care va fi situația politică în Franța peste trei luni", a avertizat el.
Motorul franco-german, atât de des lăudat încă din perioada postbelică și de la începuturile construcției europene, nu mai este atât de exclusivist, notează France Presse.
Apar alți actori-cheie, cum ar fi Polonia în Europa de Est, și chiar un front pro-Trump, reprezentat de Giorgia Meloni în Italia și de Viktor Orban în Ungaria.
"Francezii știu bine că leadership-ul nu mai poate veni doar de la Paris și Berlin și că, pentru a fi eficient, trebuie implicați mulți alți lideri", apreciază, la rândul său, Camille Grand, expert pe lângă Consiliul european pentru relații externe (ECFR) și fost secretar general adjunct al NATO.