Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

ANAT, după ce s-a transmis că e posibil să fie eliminate voucherele de vacanță: „Nu omorâţi economia şi nici turismul românesc”

3 weeks ago 1
ARTICLE AD BOX

Patronatele şi sindicatele din turism au reacționat ferm după ce au auzit că e posibil să fie eliminate voucherele de vacanţă din bugetul statului pe anul 2025.

„Nu omorâţi economia şi nici turismul românesc”

Reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism fac apel către politicieni „să nu omoare economia și turismul românesc”. Aceștia transmit că dacă voucherele de vacanță vor fi eliminate, „România va fi aruncată cu 20 de ani înapoi”.

„Această măsură aberantă va avea consecințe catastrofale:

  • Scăderea cu 30-40% a veniturilor din turism, un sector vital pentru economia românească.
  • Dispariția șanselor pentru mii de români – în special cei cu venituri modeste – de a avea acces la vacanțe, tratamente de recuperare sau odihnă. Aproape 16% dintre angajații din sectorul public au beneficiat pentru prima dată în viața lor de o vacanță datorită acestor vouchere.
  • Pierderea încrederii investitorilor privați, care vor fi forțați să își reducă activitatea sau să își închidă afacerile, contribuind astfel la creșterea șomajului.
  • Impactul negativ asupra altor industrii conexe – transport, alimentație publică, cultură și agrement – care depind de turism pentru a supraviețui.

În timp ce alte state investesc masiv în turism și dezvoltă politici clare pentru a sprijini acest sector, guvernul României preferă să taie fără discernământ, ignorând cu desăvârșire consecințele economice și sociale ale deciziilor sale. Este un act de nepăsare față de cetățenii români și o demonstrație clară a lipsei de viziune și responsabilitate.

    Într-o societate normală, voucherele de vacanță ar fi considerate o investiție strategică, care stimulează economia, menține banii în țară și contribuie la crearea unui climat economic sănătos.

    Eventuala eliminare a voucherelor de vacanță ar arunca România înapoi cu 20 de ani, anulând toate progresele făcute în acești ani. Ar fi o măsură distructivă ce va rămâne în istorie ca o dovadă a incapacității de a gestiona politici publice care să construiască o economie modernă și competitivă.

    Acest protest la care se alătură patronatele, federațiile, alianțele, asociațiile din turism precum și sindicatele este un ultim semnal de alarmă către guvern:

    Nu vă atingeți de voucherele de vacanță! Tăiați risipa și ineficiența publică. Dar nu omorâți găina care dă ouă de aur. Nu omorâți economia și nici turismul românesc”, se arată în comunicatul ANAT.

    Read Entire Article