ARTICLE AD BOX
11-01-2025 | 18:02
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă şi îl caută pe un călător care a aruncat o petardă în cabina vatmanului, într-un tramvai.
„La data de 10 ianuarie a.c., poliţiştii Secţiei 4 Urbane au fost sesizaţi de către un bărbat în vârstă de 50 de ani cu privire la faptul că, în timp ce se afla în zona Ronaţ în calitate de vatman, o persoană necunoscută ar fi aruncat cu petardă în cabina tramvaiului. Poliţiştii desfăşoară verificări pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs evenimentul, precum şi pentru a depista şi identifica persoana implicată, în vederea aplicării măsurilor legale care se impun”, a transmis, sâmbătă, IPJ Timiş.
În urma incidentului, vatmanul cerut să se retragă în depou, unde a fost consultat de un echipaj medical.
„În seara zilei de 10 ianuarie 2025, în jurul orei 20:00, un incident grav a perturbat activitatea pe linia de tramvai 5, în capătul de linie Ronaţ. Un vatman aflat în timpul serviciului a fost victima unui act de vandalism, după ce un călător a aruncat o petardă în cabina sa, provocându-i disconfort auditiv la nivelul urechii drepte. În urma acestui incident, colegul nostru a cerut retragerea de urgenţă în depou pentru o evaluare medicală. Dispeceratul Central a anunţat imediat serviciul de urgenţă 112, iar echipaje ale Poliţiei şi Ambulanţei s-au deplasat la faţa locului”, a arătat STPT.
Citește și...
Recomandări
După ce am intrat complet în spațiul Schengen, în noul an, din 31 martie, vom putea călători în Statele Unite fără vize.
Consiliul de monitorizare şi reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice fac, sâmbătă, verificări în patru centre din Târgu Mureş, unde au găsit copii închişi în camere cu zăvor şi care ar fi fost trataţi cu medicamente expirate.
Lista cu disciplinele studiate la liceu, așa-numitul plan-cadru, va fi elaborată după consultarea unor experți, români și străini, a anunțat noul ministru al Educației, Daniel David.