Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Aproape 2000 de oameni din Dâmboviţa şi Prahova riscă să îşi piardă casele din cauza unei erori de proiectare pentru DN 71

1 day ago 1
ARTICLE AD BOX

Antena 3 CNN Actualitate Locale Aproape 2000 de oameni din Dâmboviţa şi Prahova riscă să îşi piardă casele din cauza unei erori de proiectare pentru DN 71

Localnicii au primit o notificare ca în 30 de zile să evacueze casele. Sursa foto: Getty Images

Aproape 2.000 de proprietari din Dâmbovița și Prahova au aflat în pragul sărbătorilor de iarnă că urmează să li se dărâme gardurile, o parte din case sau anexele acestora, ca urmare a unei hotărâri de Guvern publicat în Monitorul Oficial la mijlocul lunii decembrie, care prevede modernizarea DN 71. Între timp, au primit prin poștă notificări de la CNAIR în care sunt anunțați că în termen de 30 de zile lucrătoare ar trebui să-și elibereze imobilul.

Oamenii se plâng că nu au primit explicații clare și că nu a fost făcută o expertiză în teren. Este vorba despre aproape 1.900 de proprietăți din lista de exproprieri, unele declarate monumente istorice. 

„M-a luat amețeala. Nu-mi venea să cred. Nu pot să-mi revin. E incredibil", spune o localnică. 

„Mi s-a făcut rău, am avut tensiunea 20", mai spune o femeie. 

Mulți dintre localnicii sunt speriați și de-a dreptul revoltați după ce au primit notificarea care, potrivit hotărârii de guvern 1588/2024, prevede ca în termen de 30 de zile, mulți dintre aceștia să-și evacueze locuințele, pentru că pe DN71 ar urma să înceapă lucrările de modernizare a drumului.

„N-avem unde să plecăm, n-avem pe nimeni", mai spune cineva.

„Numai în pielea mea să nu fiți", spune şi un bărbat.

„Noi am investit bani aici", completează o altă femeie.

„Conform planului, ar însemna să se taie 3 metri. Adică, practic încăperea asta, care e dormitorul băiatului meu", spune şi o mamă.

Drama modernizării dinspre Sinaia amenință aproape 2.000 de oameni din două județe, Dâmbovița și Prahova. Localnicii riscă să își piardă casele moștenite din generație în generație de la părinți și bunici, în care cresc copiii și nepoții și pentru care au agonisit o viață întreagă.

Totul în urma unei erori greu de explicat, care poartă ștampila unei instituții a statului român, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Pentru acest proiect ar trebui puse la pământ sute de case aflate în această zonă considerată patrimoniul național, unde există și multe case considerat e monument istoric. Cele mai multe imobile se află în Dealul Mare și Pietroșița.

„ Am primit notificarea odată cu pensia, pe data de 16 ( n.r decembrie 2024). La început nu am dat mare importanță, dar după ce am plecat poștărița, m-am uitat să văd despre ce e vorba. Efectiv nu-mi venea să cred", spune o pensionară.  

„De când am primit notificarea asta stau foarte rău, îmi vine să plâng că e munca mea pe viață", mai spune o femeie. 

„Suntem extrem de dezamăgiți și de revoltați de această batjocură la care suntem supuși. Am primit niște notificări în baza hotărârii de guvern 1588, care conțin informații contradictorii. Despăgubirea, chiar ridicolă cum este ea, nici pe aceea nu o putem primi.

De exemplu, în cazul meu, pentru 19 metri de teren urmează să primesc o despăgubire de 11,42 lei. Este de-a dreptul ridicol. În primul rând nu s-a înțeles. Au uitat cu toții că satul românesc este sacru. Întâi trebuie protejați oamenii", a mai povestit un bărbat.

„ Că îmi ia 11 metri..de unde îi ia că trebuie să îmi taie din casă", se mai plânge o femeie

După presiunea publică și o serie de materiale publicate în presă, CNIR a recunoscut eroarea de proiectare și a cerut revizuirea acestui proiect de modernizare de pe DN71. Cu toate acestea, oamenii trăiesc în continuare cu spaima că s-ar putea trezi cu buldozerele la ușă și ar putea rămâne pe drumuri.

Read Entire Article