Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Artista Iolanda Bădăluță: „Atunci când pictez vreau să exprim durerea, fericirea și ...

6 months ago 6
ARTICLE AD BOX

La Galeria de artă „Zamca” a avut loc vineri, 15 martie 2024, vernisajul expoziției de pictură „Ecouri din Atelier”, expoziție semnată de artista Iolanda Bădăluță. Creațiile artistei au atras un public numeros, care a dorit să descopere, din nou, universul Iolandei Bădăluță. „Tema expoziției este foarte diversificată, pentru că atunci când pictez vreau să exprim durerea, fericirea și iubirea altora. Am încercat să nu las nici un aspect necompletat ca suficiență a mea”, a spus artista, care a împărtășit cu iubitorii de artă câteva gânduri despre pasiunea sa pentru pictură, pentru artă și despre felul în care reușește să exprime emoțiile într-un mod autentic, prin pictură.

„Închisă în Atelier, am încercat prin tablourile mele să aduc lumină acolo unde eu am văzut umbră, să aduc apropiere acolo unde distanța s-a transformat în hău”, a mai spus Iolanda Bădăluță.

Curatorul expoziției, maestrul Mihai Pânzaru – PIM, a subliniat impactul profund al lucrărilor expuse, afirmând că „Iolanda a revenit la Galeria de artă Zamca, fiind a doua ei expoziție aici. Iolanda Bădăluță este om bun, și un om bun nu poate face decât lucruri frumoase”. Alături de artistă a fost și criticul de artă drd. Delia-Ioana Leizeriuc, care a felicitat-o pentru determinarea și devotamentul față de creația sa, evidențiind că „Iolanda nu s-a prezentat în fața publicului decât după ce a fost mulțumită de rezultate. Este o artistă foarte ambițioasă. Trece dincolo de cotidian, de rutină și nu se lasă niciodată”. Poeta Adela Șulea a recitat o poezie în cadrul vernisajului, completând în mod fericit evenimentul. Publicul - artiști plastici, profesori, iubitori de artă, prieteni etc., s-a bucurat de o întâlnire emoționantă cu o artistă talentată, care ne surprinde mereu nu doar cu tematica bogată, cu creativitatea, ci și cu trăirile pe care atât de bine le reliefează în picturile sale. Iolanda Bădăluță este... emoție, este talent, este creativitate, este un remarcabil artist plastic sucevean de la care așteptăm noi și noi „recapitulări” ale traseului ei artistic, după modelul expoziției de pictură „Ecouri din Atelier”, care se află până pe 31 martie 2024 la Galeria de Artă „Zamca” (strada Zamca, nr. 17, Suceava), de luni până vineri, între orele 9:00-17:00.

Organizatorii spun că este o oportunitate unică pentru iubitorii de artă de a explora și de a achiziționa lucrări semnificative, susținând astfel comunitatea artistică locală. Pentru cei care doresc să obțină mai multe informații, persoana de contact: Petru-Vasile Gafiuc, președinte al Asociației Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, număr de telefon: 0230 524 128, e-mail: info@bucovinainstitute.org.

Read Entire Article