ARTICLE AD BOX
31-01-2025 | 21:19
Nume mari ale muzicii internaţionale s-au reunit joi la Los Angeles pentru un concert desfăşurat simultan pe două scene în scopul strângerii de fonduri pentru refacerea zonelor distruse de incendiu, transmit vineri Reuters şi BBC.
Peste 20 de muzicieni din diferite genuri au apărut pe afişul concertului FireAid. Printre cei care au urcat pe scenă se numără Sting, P!nk, Lil Baby, Rod Stewart, Lady Gaga şi Earth Wind & Fire. De pe afiş nu au lipsit nici artişti născuţi în regiunea Los Angeles, precum Billie Eilish, Red Hot Chili Peppers şi No Doubt.
Încasările obţinute din vânzarea de bilete, precum şi donaţiile ce au fost făcute în timpul concertului vor fi oferite pentru reconstrucţia comunităţilor devastate şi pentru prevenirea producerii unor viitoare incendii în regiune.
Cel puţin 28 de persoane au murit şi peste 16.000 de locuinţe şi locuri de muncă au fost distruse de flăcări în incendiile izbucnite la începutul lui ianuarie.
Cele două scene alese pentru concertul FireAid au fost Kia Forum şi Intuit Dome, aflate la aproximativ 1,5 kilometri distanţă. Spectacolele au început la distanţă de 90 de minute unul de celălalt, iar fiecare artist care a urcat pe scenă a interpretat între 2 şi 4 piese.
Pe scena de la Intuit Dome au urcat Billie Eilish, Gracie Abrams, Jelly Roll, Katy Perry, Lady Gaga, Lil Baby, Olivia Rodrigo, Peso Pluma, Rod Stewart, Stevie Wonder, Sting, Tate McRae şi Earth, Wind & Fire.
La Kia Forum a urcat pe scenă Alanis Morissette, Anderson .Paak, Dawes, Graham Nash, Green Day, John Fogerty, Joni Mitchell, No Doubt, Pink, Red Hot Chili Peppers, Stephen Stills, Stevie Nicks, Black Crowes şi John Mayer.
Dave Matthews care urma să cânte la Kia Forum, s-a retras miercuri noapte invocând starea de sănătate a unui membru al familiei.
Actorul Billy Crystal a urat bun venit publicului la Kia Forum, purtând aceleaşi haine pe care le-a purtat când a fugit din calea flăcărilor incendiului Pacific Palisades, flăcări care i-au mistuit casa.
"Veţi auzi mai multe de la oameni care au fost afectaţi în mod tragic de aceste incendii, iar eu sunt unul dintre ei", a spus Billy Crystal în deschiderea showului.
Billie Eilish a avut o apariţie surpriză pe scenă alături de Green Day la debutul spectacolului din Los Angeles. Eilish urma să urce pe scenă mai târziu în cronologia spectacolului, dar a surprins audienţa alăturându-se trupei Green Day, care a deschis spectacolul de la Kia Forum, pentru piesa "Last Night on Earth".
"Este unul dintre cele mai importante spectacole în care am cântat", a declarat solistul trupei Green Day, Billie Joe Armstrong, care a precizat că formaţia sa a înregistrat câteva albume la Hollywood şi consideră Los Angeles ca pe o a doua casă.
Concertul FirstAid a fost distribuit gratuit pe platforme precum Amazon Prime Video, Apple TV, Disney+, Hulu, Facebook, Instagram, Max, Netflix, Tudum, DirectTV, Paramount+, Peacock, NBC News Now, YouTube şi KTLA. De asemenea, concertul a putut fi urmărit în direct şi din cinematografe pe întreg teritoriul SUA.
Spectatorii au putut dona bani pentru refacerea comunităţilor distruse de flăcări prin mesaje SMS sau prin vizitarea site-ului FireAidLA.org.
Incendiile Palisades şi Eaton sunt cele mai mari incendii înregistrate vreodată la Los Angeles. Ambele au izbucnit la 7 ianuarie, în vegetaţia de pe dealurile din regiune, iar intensificările vântului au dus la extinderea lor rapidă.
Aproape 7.000 de clădiri au fost complet distruse în incendiul Palisades din ord-vestul Los Angeles-ului. Alte 9.400 au fost distruse în incendiul Eaton din zona Altadena din Los Angeles County.
×
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty