Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Bolojan explică disponibilizările de la Senat: Oamenii nu au calificările necesare, nu își justifică salariile. E lipsă de respect

3 hours ago 1
ARTICLE AD BOX

Antena 3 CNN Politică Bolojan explică disponibilizările de la Senat: Oamenii nu au calificările necesare, nu își justifică salariile. E lipsă de respect

Președintele Senatului, liberalul Ilie Bolojan. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a afirmat miercuri că decizia privind reducerea personalului din forul legislativ a fost luată pentru că sunt oameni care „nu au calificări” și„care nu-și justifică salariile”. Liberalul a dat asigurări că „Senatul va funcţiona cel puţin la fel de bine cu mult mai puţini angajaţi”.

„Nu pot să dau eu înapoi, pentru că a fost o decizie a Biroului permanent al Senatului, organismul care ia o astfel de decizie, care va fi votată - sper - în plenul Senatului, în baza unei analize de cheltuieli. Scopul nu este să concediem nişte oameni, dar acolo unde, în orice instituţie publică, în urma analizei, se constată că ai instituţii şi zone care nu funcţionează, pentru că oamenii care sunt acolo au fost angajaţi în mod direct, fără concurs şi nu au calificările pe care şi le doreşte cel care trebuie să dea rezultate în acea instituţie, acolo unde ai oameni care nu-şi justifică salariile, ar continua practic risipa, este o formă de lipsă de respect pentru oamenii din România, din munca cărora toţi cei care lucrăm în sectorul public ne luăm salariile. Aici nu este vorba de bani publici, este vorba de bani pe care într-o formă sau alta îi plătesc cetăţenii din România, atât sub formă de taxe şi impozite, dar şi prin creditele pe care România le contractează şi pe care tot ei le vor plăti. E o chestiune care este de bun simţ, e normală şi am decis să susţin această propunere, pentru că nu poţi să-i întrebi pe alţii care sunt în coordonarea ta, nu ai niciun fel de legitimitate să iei anumite măsuri de a nu risipi banii pe acest fond de criză bugetară, pe care nu o putem nega, dacă instituţia care face acest lucru nu-şi face curat în propria curte”, a spus Bolojan, la postul B1 Tv, potrivit Agerpres.

Bolojan a precizat că numărul de posturi în noua organigramă va corespunde volumului de activitate.

„Senatul va funcţiona cel puţin la fel de bine cu mult mai puţini angajaţi, cu mult mai puţine cheltuieli”, a mai spus preşedintele Senatului.

Preşedintele Senatului a arătat că decizia privind reducerea personalului a fost luată în Biroul permanent cu votul tuturor reprezentanţilor coaliţiei şi ai USR, înregistrându-se trei abţineri.

„Risipa banilor publici într-o ţară cu nişte deficite enorme cred că trebuie combătută. (...) Aceste reduceri de personal nu sunt foarte plăcute, niciodată nu au fost plăcute, dar dacă nu vedem că lucrurile nu sunt în regulă, că oamenii nu îşi fac treaba, că nu vin uneori la serviciu, faptul că am introdus un sistem de pontaj electronic, aşa cum este în orice companie, în orice instituţie, normal că a deranjat şi poate o parte din cei care veneau doar luni şi marţi pe la birouri că era activitatea parlamentară mai pronunţată, iar în ultimele zile nu călcau pe acolo cu siguranţă nu sunt încântaţi”, a mai afirmat Bolojan.

El a amintit şi modificările la program. Astfel, şi miercuri va fi zi de plen, iar joi - o zi de dezbateri publice.

Miercuri, preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunţat că posturile de la Senat vor fi reduse de la 796 la 618, iar flota de maşini a forului legislativ şi a cotei de combustibil - cu 20%. Zeci de angajaţi ai Senatului au protestat spontan în faţa biroului preşedintelui Senatului, Ilie Bolojan, ca urmare a deciziei conducerii instituţiei de a reduce schema de personal cu 24%.

Read Entire Article