Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Cazul Ferma Dacilor. Tribunalul Militar a trimis la Înalta Curte cererea de redeschidere a urmăririi penale privind controlul ISU

9 months ago 8
ARTICLE AD BOX

Dosarul, care are ca obiect „confirmare redeschidere urmărire penală”, se plimbă de aproape patru luni între instanțe.

El a fost mai întâi înregistrat la Tribunalul Prahova pe 29 decembrie 2023, la trei zile după incendiul de la Ferma Dacilor soldat cu opt morţi. Tribunalul Prahova a susținut însă că nu are competența de soluționare și l-a trimis la Tribunalul Militar Bucureşti, care, după patru ședințe de judecată și o amânare, și-a declinat și el competența și l-a trimis la Curtea Supremă.

„În temeiul art.51 alin.1 şi 2 Cpp, trimite dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă. Hotărârea nu este supusă căilor de atac”, se arată în soluţia publicată de Tribunalul Militar.

Opt morți în incendiu, șir de ilegalități

Opt oameni au murit după ce Ferma Dacilor, o pensiune din Tohani, județul Prahova, care aparținea omului de afaceri Cornel Dinicu, a ars în a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie 2023. Printre cei decedaţi a fost și unul dintre copiii lui Dinicu.

În iulie 2019, inspectorii ISU Prahova au făcut un control la Ferma Dacilor. Deşi pensiunea nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, pompierii au dat doar un avertisment şi în schimb au primit o masă de protocol, potrivit procurorilor.

EXCLUSIV. Salariile de la Curtea Constituțională continuă să crească. Șeful instituției are un venit lunar de 63.647 de lei, cu 22.500 mai mult față de martie 2023

Recomandări

EXCLUSIV. Salariile de la Curtea Constituțională continuă să crească. Șeful instituției are un venit lunar de 63.647 de lei, cu 22.500 mai mult față de martie 2023

Pensiunea Ferma Dacilor aparținea firmei în care Cornel Dinicu era patronul de facto, dar în acte au fost trecuți Adrian Vitomir Ristin şi Adelina Elena Ilie. Despre Ristin și Ilie, procurorii au spus că sunt „administratori în fapt”.

Pe 3 ianuarie 2024, Cornel Dinicu a fost arestat preventiv. Ulterior, a fost plasat în arest la domiciliu, iar pe 29 martie a scăpat și de această măsură preventivă. Instanța a considerat că omul de afaceri poate fi cercetat în libertate, dar sub control judiciar. Soluția Tribunalului Prahova a fost definitivă.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Acesta e animalul național al României. Este un prădător inteligent, abil și rapid

FANATIK.RO

Acesta e animalul național al României. Este un prădător inteligent, abil și rapid

Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru

Viva.ro

Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru

 «Acum nici bună ziua nu știe să dea». Ce s-a întâmplat între ele în trecut

Libertateapentrufemei.ro

Carmen Rădulescu a pus tunurile pe Loredana Groza: «Acum nici bună ziua nu știe să dea». Ce s-a întâmplat între ele în trecut

Mircea Sandu și-a cumpărat 3 apartamente în Monte Carlo. Cui le-a împărțit

GSP.RO

Mircea Sandu și-a cumpărat 3 apartamente în Monte Carlo. Cui le-a împărțit

Cum să scapi rapid de sughiț. Trucurile recomandate de medici pe care nu multă lume le cunoaște

FANATIK.RO

Cum să scapi rapid de sughiț. Trucurile recomandate de medici pe care nu multă lume le cunoaște

„Mi s-au uscat buzele şi nu e nimeni aici”. Coșmarul Mariei, care a stat cu fătul mort în corp 12 ore, apoi a murit la spital

Știrileprotv.ro

„Mi s-au uscat buzele şi nu e nimeni aici”. Coșmarul Mariei, care a stat cu fătul mort în corp 12 ore, apoi a murit la spital

Meghan Markle, în vizită la un spital de copii, într-o ținută de mii de dolari! Pozele au stârnit discuții aprinse!

Unica.ro

Meghan Markle, în vizită la un spital de copii, într-o ținută de mii de dolari! Pozele au stârnit discuții aprinse!

 "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV

Orangesport.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV

"Peste coaste, picioare cum au apucat m-au bătut". Ion acuză doi poliţişti din Anina că l-au snopit, cu 34 de lovituri, până l-au băgat în spital

Observatornews.ro

"Peste coaste, picioare cum au apucat m-au bătut". Ion acuză doi poliţişti din Anina că l-au snopit, cu 34 de lovituri, până l-au băgat în spital

Horoscop 3 aprilie 2024. Fecioarele se răzgândesc cu privire la multe lucruri, dar nu e suficient, va trebui să pună altceva în locul planurilor actuale

HOROSCOP

Horoscop 3 aprilie 2024. Fecioarele se răzgândesc cu privire la multe lucruri, dar nu e suficient, va trebui să pună altceva în locul planurilor actuale

Read Entire Article