Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Cazul judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu: CSM a amânat decizia privind suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu

9 months ago 4
ARTICLE AD BOX

Anunţul CSM vine cu o zi înainte de ultimul termen al procesului, din 18 aprilie, când la Judecătoria Mangalia sunt așteptați să dea declaraţii părinţii celor doi studenţi ucişi şi cei răniţi în accident

Procesul lui Vlad Pascu va continua cu judecătoarea Popoviciu, până când CSM va lua o decizie cu privire la suspendarea acesteia din funcție.

Ce a dus la cererea de suspendare a judecătoarei 

La primul termen al procesului de la Mangalia, judecătoarea Ancuța Popoviciu a intrat în sala de ședințe mestecând gumă, şi apoi a întrebat dacă unul dintre tinerii ucişi în accident e prezent şi el, la proces. 

La următorul termen, unul dintre avocații care-i reprezintă pe părinții victimelor a cerut recuzarea judecătoarei, motivând că „a dat dovada de gravă neglijență în administrarea dosarului”. Cererea de recuzare a fost respinsă de Judecătoria Mangalia, care a explicat că argumentele invocate de avocat sunt „cel mult chestiuni ce ţin de pregătirea profesională a doamnei judecător”.

Luna trecută, și procurorii care l-au trimis în judecată pe Vlad Pascu au solicitat strămutarea procesului, „având în vedere pericolul de tulburare a ordinii publice”, dar şi „percepția opiniei publice asupra imparţialităţiii judecătorilor” din Mangalia. Dar Curtea de Apel Constanța a respins solicitarea procurorilor, considerând-o neîntemeiată.

 1,3 miliarde de euro

Recomandări

Cât ne costă incompetența ASF: fiecare șofer plătește suplimentar 132 de lei la RCA, iar o firmă achită în plus 257 de lei, din cauza falimentelor City și Euroins. Factura totală: 1,3 miliarde de euro

Ce a verificat Inspecţia Judiciară, în cazul judecatoarei

Pe 23 februarie 2024, după ce presa a dezvăluit ce s-a întâmplat la primul termen al procesului, Inspecția Judiciară a anunțat că s-a autosesizat și face verificări prealabile, ce vizează: 

● respectarea obligației de studiere a dosarelor anterior ședinței de judecată (inclusiv din perspectiva prezenței în instituție a judecătorului anterior acestei date); 

● maniera de gestionare a dosarelor și ședințelor de judecată; comportamentul judecătorului în ședințele de judecată, în principal cu referire la ședința de judecată din data de 22.02.2024; 

● existența unor eventuale situații de incompatibilitate în legătură cu dosarul privind accidentul de la 2 Mai 

Decizia Inspecției Judiciare de a cere suspendarea judecătoarei a venit după finalizarea verificărilor prealabile. Urmează cercetarea disciplinară, ce ar trebui să dureze 60 de zile și s-ar finaliza la mijlocul lunii viitoare. 

Sancţionată anul trecut, pentru „gravă neglijență”

În luna mai a anului trecut, tot la sesizarea Inspecţiei Judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii a sancţionat-o cu avertisment pe judecătoarea Popoviciu, pentru „exercitarea funcției cu gravă neglijență”.

 „Cu chinezii trebuie să negociezi direct!”. Răspunsul Ministerului Justiției din România

Recomandări

Prețul eliberării Alinei Apostol din „gulagul” chinezesc. Fost deținut al regimului de la Beijing: „Cu chinezii trebuie să negociezi direct!”. Răspunsul Ministerului Justiției din România

Acesteia i-au fost reproșate „modul de conducere a ședinței de judecată și dispunerea măsurilor, a parcurgerii procedurii prealabile, prin încălcarea cu neglijență a normelor de drept procesual, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție și afectarea imaginii justiției ca serviciu public”.

Inspecţia Judiciară mai ceruse atunci ca judecătoarea Popoviciu să fie sancţionată şi pentru  „nerespectarea în mod nejustificat de către judecătorul vizat a obligațiilor legale și regulamentare de a întocmi minutele, de a efectua control la compartimentele unde a fost desemnată coordonator prin decizia președintelui instanței”, dar şi pentru „lipsa de diligență în vederea realizării unui management riguros al cauzelor cu care a fost învestit judecătorul, pentru ca derularea procedurilor judiciare să se realizeze în aşa fel încât să se asigure soluționarea acestora cu celeritate şi într-un termen rezonabil”.

În cazul acestor două acuzaţii, CSM a respins, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară.  

Judecătoarea Popoviciu e de 14 ani în magistratură

Ioana Ancuța Popoviciu a absolvit în 2006 Facultatea de Ştiinţe Juridice din Oradea, în domeniul Drept, apoi a urmat un Masterat, specializarea Drept privat, în cadrul aceleiaşi facultăţi.

Cui îi este utilă suspendarea din funcție a judecătoarei care a mestecat gumă la procesul lui Vlad Pascu

Recomandări

Cui îi este utilă suspendarea din funcție a judecătoarei care a mestecat gumă la procesul lui Vlad Pascu

În perioada 2007 – 2009, a fost angajată consilier juridic la o societate comercială din Oradea, apoi a profesat ca avocat stagiar, la Baroul Bihor, timp de zece luni.

În octombrie 2009, ea a fost admisă la Institutul Naţional al Magistraturii şi a devenit auditor de justiţie. 

În iulie 2011, Ancuţa Popoviciu a fost numită judecător la Judecătoria Ineu, de unde s-a transferat la cerere, în martie 2022, la Judecătoria Mangalia. 

Conform informaţiilor de pe universuljuridic.ro, judecătoarea Popoviciu este doctorand în cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru

Viva.ro

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru

Costel Corduneanu a fost adus acasă, la Iaşi. Sute de oameni l-au primit pe "Stăpânul Moldovei" cu ropote de aplauze, un proţap şi covor roşu

Observatornews.ro

Costel Corduneanu a fost adus acasă, la Iaşi. Sute de oameni l-au primit pe "Stăpânul Moldovei" cu ropote de aplauze, un proţap şi covor roşu

Read Entire Article