ARTICLE AD BOX
Invitat în podcastul lui Speak, Florin Ristei a dezvăluit că în urmă cu ceva vreme a fost ales naș pentru copilul lui prieten apropiat. În biserică, cântărețul a avut parte de un moment neplăcut, când preotul i-a dat microfonul să cântă, iar el nu știa cuvântarea.
„La ultimul botez la care am participat eram naș. Eu, Ontzy, un cuplu și o fată. Cinci nași, da? Cinci! Copilul lui Nicu, cel mai bun prieten al nostru. Intrăm în biserică. M-a văzut popa: «Aaa, Florineee…». Și începem după, la slujbă, e aia de te ții de mâini și te învârți în jurul mesei și cântă în timpul ăla (părintele n.r).
Florin Ristei: „Vine momentul în care te pune să citești, pe toți nașii, trebuie să spui Crezul”
Și vine la mine și îmi pune microfonul așa, în față: «Cântă!». Și eu făceam… Zic: «Nu știu, nu știu». «Cum nu știi? Cântă, cântă». Zic «Nu știu, domne. Nici dacă știam nu cântam». În fine. Trece momentul ăsta, vine momentul în care te pune să citești, pe toți nașii, trebuie să spui Crezul, sau nu știu ce trebuie să spui înainte de a îl boteza.
Îi zice la primul, se duce la al doilea, înainte de Ontzy ajunge la cineva de lângă noi. Și fata nu știa Crezul pe de rost, evident! El stătea cu o carte, dar ți-o mai lua din față. E un fel de test, știi? Și ea zice: «Nu știu». «Ai ajuns la vârsta asta să nu știi Crezul?», îi zice. Mamă, m-am simțit ulmul om, jur. Și m-am simți dator eu, cu simț civic, să reacționez. Și am zis «Dacă eu vă pun pe dumneavoastră să cântați acum o piesă, știți versurile pe de rost? De unde e obligatoriu să știm versurile la Crez?». «Păi cum, că se învață în…». Zic: «Da, l-am învățat când aveam… am fost și olimpic la religie».
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Am citit două versuri de acolo din Crez, că nu-l mai știu pe de rost. Dar asta mă deranjează la toți oamenii care, nu am nicio problemă cu credințele, dar nu mi le mai băga pe gât! Eu recunosc, nu am nicio problemă că tu ești credincios, până când subiectul ăsta dintre noi îmi lezează mie o libertate!”, a povestit Florin Ristei, în podcast-ul lui Speak.
Succes în televiziune pentru Florin Ristei
Pe 31 decembrie, cea mai tare petrecere începe la Antena 1 și pe AntenaPLAY: Revelionul cel neBUN! Duelul Starurilor.
În premieră, doi dintre cei mai apreciați artiști, iubiți pentru toate momentele pe care le-au creat împreună, Florin Ristei și Ilona Brezoianu vor prezenta emisiunea și le vor fi aproape invitaților la fiecare pas. Surprizele nu se opresc aici, iar show-ul din acest an va fi total, deoarece pe lângă interpretări de neratat, roast-uri, parodii și sketch-uri în care râsul va fi la putere, elementul central va fi cel al confruntărilor muzicale!
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
La începerea filmărilor, Florin Ristei a declarat: „Să prezint Revelionul cu Ilona… nu știu exact ce înseamnă :)), știu sigur că o să mă distrez, la fel ca în fiecare producție la care suntem amândoi, și sincer să fiu, am făcut-o mai mult pentru ea. Pentru că într-o duminică, și-a pus în gând dorința de a fi un fel de reper feminin al Revelionului. Dar și-a dat seama că are nevoie și de un asistent, și acolo am apărut eu. Sunt convins că o să fie o seară bună de tot și cred că telespectatorii vor fi surprinși de combinația asta și în ultima zi din an!”.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii