Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Ce cadou să alegi pentru o persoană în vârstă? Inspiră-te din recomandările noastre

2 hours ago 2
ARTICLE AD BOX

Antena 3 CNN Life Ce cadou să alegi pentru o persoană în vârstă? Inspiră-te din recomandările noastre

Vârstnicii apreciază cel mai mult darurile care le aduc bucurie, dar și confort. FOTO: Shutterstock.com

Aniversare, onomastică, sărbătoare sau simplă vizită – ce alegi să dăruiești unei persoane de vârsta a treia? Misiunea nu este una tocmai ușoară. 

Primul sfat vine de la psihologi. Aceștia ne spun că vârstnicii apreciază cel mai mult darurile care le aduc bucurie, dar și confort. Așadar, scopul tău este să le dăruiești ceva ce le va face viața mai ușoară, un obiect care să-i înveselească sau care să aibă o valoare emoțională.

În cele ce urmează, îți prezentăm câteva idei salvatoare, prin care să aduci bucuria în inima părintelui, profesorului, bunicului sau oricărei alte persoane aflate la vârsta a treia.

Un tablou cu valoare sentimentală

Alege o imagine deosebită, pe care să o printezi direct pe un suport gata de agățat, de tip tablou. Poate fi o poză de familie din colecția personală, o scenă emoționantă, o poză în care apari cu persoana căreia îi vei face cadoul ori peisajul preferat.

Cele mai apreciate printuri sunt cele pe un suport texturat. Alege, de exemplu, un canvas personalizat. Poți găsi oferte chiar la prețuri sub 50 RON, în funcție de dimensiunea tabloului.

Cărți de hobbyuri

Mulți și-ar dori să dedice mai mult timp hobbyurilor! Din fericire, pentru persoanele aflate la pensie, este timp suficient pentru activitățile ce le fac plăcere. Poate fi vorba de grădinărit, de gătit, de cultivarea plantelor aromatice/medicinale, tricotat și așa mai departe.

Află cu ce se îndeletnicește persoana respectivă și caută online sau în librării cărți dedicate hobbyurilor sale. Pe lângă faptul că sunt deosebit de utile și oferă o multitudine de sfaturi practice și secrete, sunt ușor de citit și arată foarte atractiv.

Un voucher la SPA sau la un centru de wellness

Cunoști un SPA sau un loc asemănător cu servicii dedicate seniorilor? Oferă relaxare și stare de bine dăruind un voucher pentru o ședință. Asigură-te, în prealabil, că persoana pentru care vrei să faci cadoul și-ar dori o asemenea experiență.

Un set de ceai sau de cafea

Cu cât trec anii, cu atât suntem mai prinși în tabieturi. Oferă bucurie printr-un set dedicat ceaiului sau cafelei – poate fi unul care să includă ustensile pentru prepararea băuturilor, pachete cu tăvițe și șervete sau chiar o colecție de diferite ceaiuri ori tipuri de cafea cu arome. Vei găsi opțiuni variate pe piață.

O sursă de confort și de căldură

Nu ne referim la un încălzitor, ci la obiecte ca pături decorative, moi și pufoase, papuci de casă îmblăniți ori halate călduroase și aspectuoase. Alege să cumperi de la o firmă ce garantează calitatea acestor produse și optează pentru materiale naturale, confortabile.

Loțiuni și creme pentru masaj

Din păcate, masajul devine o necesitate atunci când apar probleme de circulație, musculare sau de articulații. Vârstnicii vor aprecia o loțiune sau o cremă de masaj cu proprietăți medicinale, pe bază de plante ca untul-pământului, arnică, pin, castan, tătăneasă sau cu ingrediente prețioase, precum uleiurile esențiale și veninul de viperă. 

Alege un produs de calitate, ce calmează durerile și inflamațiile, stimulează circulația și relaxează musculatura. Poate fi sub formă de cremă/unguent ori de loțiune pentru masaj. Cadoul poate fi însoțit de o rolă pentru masaj sau de alt obiect asemănător, ce va face parte din ritualul de wellness.

De asemenea, poți lua în considerare și o pernă ortopedică sau pentru gât. Se potrivește perfect într-un astfel de context și va fi utilă persoanei vizate, arătându-i că îți pasă de confortul și de bunăstarea sa.

O haină vintage sau tricotată

Cei ajunși la o anumită vârstă nu sunt, de regulă, seduși de opțiunile vestimentare curente. Așadar, poți demara căutarea unor haine sau accesorii de modă veche, dar în stare bună, în magazine și buticuri vintage sau la artizani. Optează pentru cardigane sau pulovere tricotate, un sacou sau o jachetă clasică, ori o eșarfă elegantă.

După cum se poate vedea, nu este prea dificil de găsit un cadou inspirat pentru seniori. Lasă-te ghidat de aceste opțiuni și, bineînțeles, ține cont și de preferințele persoanei, de trecutul acesteia (meserie, pasiuni etc.) atunci când alegi darul potrivit.

Read Entire Article