ARTICLE AD BOX
Momentul a fost bine ales
„Zgomotul a creat un șoc emotional și nu, martorii nu au reușit să vadă nimic. E bine ales momentul, fiind ultima zi, era vânzoleală mare, oamenii erau preocupați cu strângerea exponatelor, elemente de neglijență. În mod sigur sunt implicați români, spărgători, hoți, care au „ciugulit” informații din interior”, a declarat Teodor Botoi pentru Libertatea.
Expertul criminalist spune că vor trebui testați cu poligraful toti cei care au avut acces și făcută o anchetă riguroasă, însă este convins că „100% sunt și români implicați”.
„Așa se lucrează, foarte rapid, dar au fost neglijenti, au fost înregistrați de camere. Fără discuție, ajutorul este din interior, momentul fiind foarte bine ales, cu strângerea expoziției, slăbirea vigilenței”, a continuat Teodor Butoi.
Jaful, dat de profesioniști
Potrivit criminalistului român, în acest jaf au fost implicați profesioniști, care nu ies în evidență în viața de zi cu zi.
„Acești oameni au un profil aparte. Sunt în primul rând foarte îndrăzneți, vigilenți, abili și inteligenți. În mod cert, nu sunt la prima acțiune de acest gen, pentru că modul de operare indică faptul că avem de a face cu profesioniști”, a transmis Teodor Butoi.
Recomandări
O judecătoare și amicul ei interlop, prinși cu „praf alb pe nas”. Ana Maria Chirilă îi acuză pe procurori că ar fi bătut ilegal palma cu SRI pentru a o înregistra
„Problema este că astfel de oameni se camuflează extrem de bine și lucrează în mediul lor, care este unul extrem de restrâns, așa că nu ies în evidență cu nimic. Mai simplu spus, cine îi întâlnește pe stradă nu are cum să bănuiască cu cine are de-a face”, a adăugat Teodor Butoi.
Aurul ar putea fi topit
Expertul consideră că ancheta trebuie să meargă „pe exploatarea personală și pe martori”, în condițiile în care „poliția îi va ținti pe colectionari, pe anticari”, adică „o plajă mare”.
„Trebuie făcută de olandezi o anchetă om pe om, să-i testeze cu poligraful, să-i pună pe toți care au avut competențe să păzească, să curețe, să supravegheze și să facă anchetă ca la balamuc”, a precizat Teodor Butoi.
Și lucru important, trebuie să se deruleze rapid, pentru că aurul ar putea fi topit, ceea ce ar reprezenta o catastrofă.
„Dacă îl topești, obiectul își pierde din valoare. Mai ușor spărgeau o vitrină cu lănțișoare. Are valoare cât este original. Să nu uitam de Closca cu puii de aur”, a conchis Teodor Butoi.
În ceea ce privește șansele ca poliția să dea în cel mai scurt timp de urma hoților, expertul criminalist spune că „mingea” este în terenul olandez.
Recomandări
Au fost furate trei brățări dacice și Coiful dacic de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen, Olanda. Poliția a anunțat sâmbătă o explozie urmată de un jaf. „Marea teamă este că vor fi topite” | VIDEO
Anchetă ca la carte
„Acum, totul depinde de ceea ce va face poliția lor. Din ce știu eu, acești spărgători au „căzut” pe camera video, adică au fost filmați. Eu știu că există imagini cu ei si acum poliția trebuie să își ia informatorii care sunt în jurul muzeului si să intre la anchetă. Plus că, foarte important, în general, în jurul muzeelor mișună colecționarii. Ancheta trebuie făcută ca la carte. Dacă se facea la Poliția Capitalei, în 3 zile spuneau absolut tot, dar acolo, în Olanda… Vom vedea”, a declarat Teodor Butoi.
Acesta este însă sigur că, în cazul în care va fi prins unul dintre hoți, „el îi va da în primire si pe ceilalți pentru că intervine invidia la împărtirea prăzii”.
O explozie a avut loc la Muzeul Drents din Assen, Olanda, în noaptea de vineri spre sâmbătă, acolo unde se află și tezaurul dacic românesc.
Au fost furate patru piese din expoziție, 3 brățări dacice și Coiful dacic de la Coțofenești. Muzeul Drents găzduieşte expoziţia „Dacia! Rijk van goud en zilver”/ „Dacia! Regatul aurului şi argintului”.
Potrivit informațiilor furnizate de conducerea Muzeului Drents și autoritățile olandeze, pentru această expoziție fusese instituită o securitatea suplimentară, dar niciun gardian nu era în sala de expoziție, în momentul jafului.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Unica.ro
Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Observatornews.ro
Ultimele ore din viaţa tinerei ucise de soţ, în Giurgiu. O zi scăldată în alcool şi sânge: "Sebi, ce ai făcut, Sebi?"