ARTICLE AD BOX
15-03-2024 | 19:17
Un renumit chirurg de la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală a fost inculpat de procurori. Este acuzat de purtare abuzivă, după un atac șocant, petrecut chiar într-o sală de operații.
În timpul unei intervenții și-ar fi insultat colegii din echipă. Mai mult decât atât, ar fi înțepat o rezidentă cu un electrocauter. Gestul său a fost cu atât mai grav cu cât dispozitivul fusese folosit la pacienta operată care avea hepatită C.
Incidentul neobișnuit pentru orice spital, cu atât mai mult pentru unul de top, s-a petrecut în urmă cu 4 ani. Chirurgul Sorin Păun opera o pacientă octogenară când în timpul intervenției ar fi început să se poarte urât cu medicii care îl asistau. Ba chiar ar fi rănit o rezidentă cu un electrocauter. Acum a fost inculpat pentru purtare abuzivă.
Simona Anghel, prim procuror adjunct Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1: „În actul de inculpare s-a reținut că medicul chirurg a adresat expresii jignitoare medicilor și în timpul unei operații a înțepat cu instrument chirurgical un medic din echipa operatorie, provocându-i astfel leziuni. Infracțiunea de purtare abuzivă este complexă, în conținutul acesteia fiind absorbită infrațiunea de loviri și alte violențe”.
Carmen Popa, avocata doctorului Păun: „Lucrurile, pot să vă spun că nu stau chiar așa cum susține Parchetul”.
Reporter: Incidentul în sine nu a avut loc?
Carmen Popa, avocata doctorului Păun: „Incidentul a avut loc. Nu despre asta discutăm. Dar despre împrejurările efective în care s-a produs acest incident urmează ca toată lumea să fie lămurită după ce cercetările vor fi finalizate. Este un incident petrecut între medici și nu vizavi de actul medical prestat față de pacient”.
Incidentul este cu atât mai șocant cu cât doctorul și-ar fi înțepat colega mai tânără și i-ar fi provocat o rană care a sângerat cu electrocauterul care fusese folosit înainte la pacienta care avea hepatită C. Așa că victima, care a reclamat cele întâmplate conducerii spitalului, ci și la poliție, a avut nevoie de tratament.
Despre incidentul petrecut acum patru ani în sala de operații de la Spitalul de Urgență Floreasca au vorbit toți cei aflați de față, mai puțin chirurugul inculpat. Iar doctorița rănită ar fi insistat să nu fie audiată în ancheta penală nici ca parte vătămată, nici ca martor. A preferat să se mute la alt spital.
Deși inculpat, doctorul Sorin Păun poate să profeseze tocmai pentru că acest episod s-a consumat cu mult timp în urmă.
Sorin Păun a mai fost protagonistul unui scandal de proporții și în 2016, pe când era director interimar al Spitalului de Urgență Floreasca. Atunci, mai mulți medici din unitatea de primiri urgențe au demisionat, iar prin gestul lor au forțat plecarea acestuia din funcție. Medicii au dat atunci publicității mai multe înregistrări.
Prof. univ. dr. Sorin Păun: „Sper ca medicii colegi de la UPU să înțeleagă că au depus un jurământ în slujba pacientului, nu în interesul unui om sau unui grup de interese și să nu se lase manipulați. Nu cer decât respectarea legii”.
Acum, procurorii ar putea să îl trimită în judecată pe doctorul Păun. Conducerea Spitalului de Urgență Floreasca a transmis că până la o eventuală decizie definitivă a instanțelor de judecată, chirurgul se bucură de prezumția de nevinovăție.
Dacă va fi găsit vinovat, medicul riscă peste 5 ani de închisoare.