ARTICLE AD BOX
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a dezvăluit bugetul alocat pentru Programul Electric Up 2 și a anunțat firmele din România care sunt eligibile pentru a obține finanțare de la stat.
În cadrul Programului Electric Up 2, întreprinderile mici și mijlocii, inclusiv cele din sectorul HoReCa, vor putea accesa finanțare de până la 150.000 de euro pentru construirea de stații de reîncărcare și implementarea de sisteme alternative de încălzire și răcire, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o conferință de presă desfășurată luni.
„A doua rundă a programului Electric Up 2 va beneficia de o alocare financiară de 90 de milioane de euro. În cadrul acestei ediții, sunt eligibile întreprinderile mici și mijlocii, inclusiv cele din sectorul HoReCa. Suma alocată pentru finanțare a crescut de la 100.000 de euro/beneficiar la 150.000 de euro.
Cine poate obține 100.000 de euro de la stat
De asemenea, puterea instalată eligibilă este majorată până la 150 de kilowați, iar finanțarea pentru stațiile de încărcare este menținută. Ca o noutate, se introduce finanțarea sistemelor alternative de încălzire și răcire.
Vreau să reamintesc că în cadrul primei ediții a programului, am acordat finanțare pentru aproximativ 1.881 de beneficiari. În următoarele zile, până la sfârșitul acestei săptămâni, Ghidul beneficiarului va fi lansat în etapa de consultare, iar Programul Electric Up 2 va fi lansat oficial”, a subliniat Burduja.
Post Views: 0