Cine sunt liderii politici care ar putea trage la răspundere serviciile secrete privind ingerința rușilor în alegeri

Ambii candidați care intraseră în finala prezidențială, atât prorusul Călin Georgescu, cât și proeuropeana Elena Lasconi, au contestat decizia CCR cu argumente legate de încălcarea primei condiții a oricărei democrații și anume dreptul liber al poporului de a-și alege reprezentanții politici prin vot.

Decizia CCR a fost fundamentată pe documentele declasificate ale CSAT privind o eventuală ingerință rusească în social media în timpul campaniei electorale, cu scopul de a fi favorizat candidatul prorus Călin Georgescu. Ulterior, au fost publicate sondaje de opinie care l-ar fi dat pe Georgescu câștigătorul alegerilor prezidențiale, iar fără decizia CCR, în această perioadă, el ar fi fost deja învestit în funcție și ar fi început să își pună în practică agenda izolaționistă. 

Ce trebuie să înțeleagă românii, după acest moment plin de incertitudini, este că fără un lider politic credibil și ferm, care să ceară apăsat lămurirea informațiilor apărute în notele serviciilor secrete românești, nimic nu va putea fi clarificat, deși este obligatoriu pentru democrația românească ca acest lucru să se întâmple.

Or, în acest moment al începutului de an 2025, pe scena politică românească greu se arată acest tip de lider. Serviciile secrete românești, la fel cum de altfel s-a întâmplat în situații similare în Occident, nu vor ieși public de la sine putere ca să explice românilor dacă rușii au influențat sau nu alegerile prezidențiale, rolul acestui demers revenind în totalitate clasei politice. Presiunea pentru investigarea ingerinței ruse în alegerile românești trebuie să vină dinspre clasa politică spre serviciile secrete, nu invers. 

Recomandări

Politica în vremurile când aveau drept de vot doar românii alfabetizați. Cum încerca PSD-ul de la 1914 să-și mobilizeze alegătorii din Banat

Odată terminată vacanța parlamentară, românii ar trebui să fie atenți la momentul formării comisiilor de control ale SRI și SIE pentru a înțelege profilul viitorilor membri din aceste comisii și dorința lor de a lămuri cea mai stringentă problemă a democrației românești, într-o perioadă în care Rusia lansează într-un mod asumat și repetat operațiuni tipice războiului hibrid în tot spațiul UE și NATO. 

Un paradox românesc este faptul că, după audierile parlamentare din anul 2017, când fosta conducere SRI a fost chestionată pe tema implicării unor ofițeri de rang înalt în actul de justiție, Parlamentul a trecut două decizii parlamentare (29/2017, 85/2017) care au întărit pe hârtie atribuțiile de control ale Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI, moment considerat unul de reformă parlamentară. Opt ani mai târziu, putem constata că noile instrumente legislative au rămas nefolosite în mâinile parlamentarilor români.

Foto: Consiliul Suprem de Apărare al Țării (CSAT)

Recomandări

„Mâna nevăzută a lui Dumnezeu” și votul irațional. De ce „suveranismul” agravează problemele pe care pretinde că le rezolvă

Struțul, majoreta, ursuzul și gardianul

În literatura de specialitate a studiilor de intelligence, există patru tipuri de tipologii umane a parlamentarilor care își asumă rolul de „controlori” ai serviciilor secrete: struțul, majoreta, ursuzul și gardianul. Cele patru tipologii au fost descrise și dezvoltate de profesorul american Loch K. Lohnson, care a avut rolul de asistent special al președintelui Comisiei senatoriale Church din anii 75 și care reprezintă momentul zero în Congresul american privind începerea efectivă a supravegherii parlamentare a serviciilor secrete. 

Pe scurt, parlamentarul-struț are un rol mai degrabă benign, ocolește scandalurile incomode și își neglijează atribuțiile, parlamentarul-majoretă este acel tip de parlamentar care sprijină necondiționat, fără spirit critic, serviciile secrete și le face PR-ul public, parlamentarul-ursuz (lemon-sucker) reprezintă tipologia scepticului care contestă rolul serviciilor secrete într-o democrație și le zugrăvește constant în termeni negativi.

Iar parlamentarul-gardian reprezintă modelul ideal de controlor, care sprijină și legitimează activitatea serviciilor secrete, dar este și extrem de vigilent ca ele să nu facă abuzuri de putere și să își desfășoare activitatea în limitele legii. Gardienii sunt „parteneri și critici în același timp ai serviciilor secrete”, după cum îi definește Johnson.

Recomandări

Povestea lui Sebastian Stan, actorul român premiat cu Globul de Aur 2025. A spus „România, te iubesc” pe scenă

Parlamentarul gardian reușește dubla performanță să câștige în același timp atât încrederea cetățenilor că își face în interes public treaba în raport cu supravegherea activității serviciilor secrete, dar și pe cea a decidenților din aceste structuri opace.

Dacă analizăm profilul membrilor din comisiile de control din legislatura trecută, dar și profilul principalilor lideri politici, de la președintele Klaus Iohannis, la premierul Marcel Ciolacu, toți intră mai degrabă în categoria majoretelor sau a struților.

Fie au evitat, în ultimii ani, să lămurească acuzațiile incomode privind eficiența serviciilor secrete, așa cum procedează struții, fie au descris activitatea lor numai în termenii propagandei albe, așa cum obișnuiesc majoretele, susținând în mod mincinos că aceste instituții funcționează perfect, vezi declarațiile lui Klaus Iohannis sau ale șefilor comisiilor parlamentare de control.  

Ideal ar fi ca în această legislatură să iasă în evidență profilul politicianului gardian. Singurul lider politic care a lăsat impresia la finalul anului 2024 că ar putea îmbrăca haina de politician-gardian este Ilie Bolojan. El a explicat public că, în lipsa unui control civil real, serviciile secrete tind să se întindă mai mult decât le permite pătura.

În plus, până în acest moment, Bolojan nu a intrat în lupte toxice de putere cu aceste instituții, astfel încât intențiile sale de a le reforma să fie contestate chiar de conducerea serviciilor secrete. În calitate de lider al unui partid politic și de șef al Senatului, el ar putea să conducă dezbaterea publică privind viitoarele investigații din Parlament privind ingerința rusească în alegerile românești. 

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat pe 16 decembrie 2024 că va candida independent la alegerile prezidențiale 2025. Foto: Hepta

Problema lui Nicușor Dan

O altă figură care a cerut lămurirea contextului în care a venit decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale este primarul Bucureștiului, Nicușor Dan. Principala problemă a sa nu este credibilitatea sau onestitatea, ci lipsa de interes pe care a arătat-o de-a lungul timpului pentru acest subiect. Dan este prin excelență acel politician dispus să vorbească neîntrerupt și 24 h despre administrația publică, nu însă despre efectele războiului de la granița României sau rolul și eficiența serviciilor secrete în contracararea acțiunilor ostile ale Kremlinului. În plus, Dan nu are calitatea de parlamentar, or miza ar fi ca Parlamentul României să publice o investigație-raport așa cum au procedat și alte democrații consolidate.

PSD nu are la acest moment un lider politic cu autoritate care să își asume această temă sensibilă, iar opoziția democratică USR a avut din păcate mai degrabă pozițiile ursuzului, care contestă puternic legitimitatea serviciilor secrete și lipește pe ele eticheta ca fiind incompetente și profund imorale. Ideal ar fi ca liderii opoziției să își schimbe atitudinea și să adopte și ei strategia politicianului gardian. 

Reacțiile critice din ultimii ani ale liderilor USR pot fi explicate și prin prisma faptului că, potrivit cutumei românești, opoziția nu este introdusă sau nu are mare putere de decizie în ceea ce se numește „ring of secrecy”, iar această proastă strategie duce la o politizarea exagerată a temelor referitoare la serviciile secrete. O soluție pentru actuala legislatură ar fi ca președinția comisiilor de control ale SRI și SIE să fie ocupată anual, prin rotație, inclusiv de către membrii opoziției din aceste comisii, nu doar de parlamentarii din actuala coaliție.

În literatura de specialitate privind bunele practici în materie de controlul democratic civil, există de asemenea recomandarea ca în acest proces de control al serviciilor secrete să fie implicați foști șefi ai serviciilor secrete, tocmai pentru că au căpătat multă experiență în acest domeniu, iar în această lume a secretelor de stat se spune că important e cum să formulezi întrebarea, să știi ce și cum să întrebi ca să primești un răspuns satisfăcător din partea reprezentanților serviciilor.

Un astfel de rol de îndrumători ai liderilor politici ar putea reveni fostului director SRI, Eduard Hellvig și fostului șef SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, însă niciunul dintre ei nu a lansat mesaje publice că și-ar dori investigații parlamentare în profunzime pentru a lămuri ingerința rusească. Și ei ar putea să ceară investigații suplimentare parlamentare privind presupusa implicare a rușilor pe Tik Tok. Până la urmă este o chestiune de credibilizare în fața partenerilor NATO.

Să anulezi alegerile prezidențiale pentru că există suspiciuni privind interferența unui actor extern malign în procesul electoral și să nu ceri investigații parlamentare serioase pentru lămurirea acestor acuzații ar fi nu numai fără precedent în spațiul NATO, dar și complet lipsit de seriozitate din partea României.

Moștenirea lui Iohannis

Una dintre moștenirile grele pe care le va lăsa în urmă președintele Klaus Iohannis o reprezintă tema grea a reformei serviciilor secrete și eficientizarea comisiilor parlamentare de control prin selectarea profilului optim de parlamentar pentru acest tip de atribuții. Timp de zece ani, Iohannis a fost acea majoretă descrisă de Johnson care a preferat mai degrabă să conviețuiască cu un elefant în aceeași cameră cu el, în loc să ducă la bun sfârșit procesul mult prea lent al tranziției românești de democratizare totală a serviciilor secrete. 

În lipsei oricărei forme de grijă politică pentru controlul lor, percepția publică este că serviciile românești au căpătat o putere ilegitimă, dar complet ineficientă atunci când vine vorba de contracararea amenințărilor la securitatea națională. Faptul că în spatele partidelor suveraniste se află prea mulți ofițeri în rezervă ai Armatei sau serviciilor secrete românești reprezintă eșecul politic al lui Iohannis, care nu a încurajat o strategie eficientă de exit pentru lucrătorii din sistemul de securitate, ce ar fi trebuit îndrumați chiar de către conducerea activă a acestor structuri militare să stea departe de scena politică. Un studiu comparativ pe UK, Croația și Germania, privind strategiile de exit pentru „rezerviști” poate fi citit aici.

În aceste state, ofițerii de informații sau militarii, după ce se pensionează, obișnuiesc să se retragă în zona afacerilor sau mediul academic, nu să încerce să influențeze din umbră anumite partide cu viziuni revanșarde, anti Vest, care promovează o agendă împotriva intereselor de securitate ale României. Acești rezerviști români reprezintă în sine dovada că sistemul de securitate al României prezintă vulnerabilități majore față de propaganda rusă.

Tema politizării serviciilor secrete a fost tot responsabilitatea președintelui, el având cele mai multe atribuții asupra serviciilor secrete. Nici pentru diminuarea acestui efect nociv, Iohannis nu a întreprins sau propus nimic. Așa cum propuneam într-un text anterior, o soluție ar fi ca legile celor două servicii să fie amendate, iar viitorii directori civili ai SRI și SIE să fie selectați, pe model american, din rândul diplomaților sau chiar din interiorul acestor servicii. În plus, cred că a venit momentul ca la conducerea acestor instituții profund masculinizate să fie promovate și femei.

În decembrie, clasei politice românești i-a trecut glonțul rusesc pe la ureche și pare că nimeni nu a învățat nimic din această lecție. În cel mult trei luni, românii vor ieși iarăși la vot să aleagă acel actor politic care va lua cele mai importante decizii privind securitatea României. Ar fi o tragedie comparabilă cu începerea dictaturii comuniste ca în fruntea statului să ajungă, după 35 de ani de democrație, chiar un personaj construit după preferințele geopolitice ale dictatorului de la Răsărit. 

Urmărește-ne pe Google News