ARTICLE AD BOX
Şapte dintre garnituri se află în prezent în procedură de recepţie şi urmează să fie introduse pe traseu, în timp ce zece sunt funcţionale şi au fost scoase pe traseu, potrivit News.ro.
„Cele 17 tramvaie de culoare galbenă au o lungime de aproximativ 30 de metri, o capacitate de transport de 251 de locuri, podea 100% coborâtă şi aer condiţionat. În plus, sunt dotate cu încălzire, Wi-Fi, GPS, panouri LED, sisteme de climatizare, sisteme de avertizare în caz de coliziune’, a transmis Primăria Timişoara, într-un comunicat de presă.
Finanţarea în valoare de aproximativ 33 de milioane de euro a fost asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Contractul de finanţare include, pe lângă cele 17 tramvaie, 8 troleibuze cu emisii zero sau cu baterii şi 30 de autobuze nepoluante de 10 m lungime.
Valoarea totală a proiectului este de 308.492.337,40 lei din care valoare eligibilă din PNRR 259.237.258,32 lei şi valoare TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR 49.255.079,08 lei care se suportă de la bugetul de stat.
Data începerii proiectului a fost 9 ianuarie 2023 şi data finalizării este 19 iulie 2025.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Câștigător Chefi la Cuțite 2024. Cine a câștigat marele premiu al sezonului 14?
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Observatornews.ro
Cum va fi vremea în noaptea de Revelion. Surprize în primele zile ale noului an
HOROSCOP
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate