Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”, ediția a II-a

9 months ago 8
ARTICLE AD BOX

Tinerii care încă nu au împlinit 26 de ani pot să se înscrie, până pe 5 mai 2024, la Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”, ediția a II-a, ce se va desfășura, la Suceava, în perioada 20-21 mai 2024.

Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților - Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Suceava, Fundația „In Memoriam” Suceava, Casa de Poezie Light of ink Suceava, în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava - Centrul Cultural Bucovina, Primăria și Consiliul Local Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Muzeul Național al Bucovinei, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, Schitul Cărbuna (Vânători - Neamț), Liceul Teoretic „Varlaam Mitropolitul” din Iași.

Concursul este inițiat și spre amintirea ieromonahului Nectarie Chiriță, fost egumen al Schitului Cărbuna (Vânători - Neamț), versificator și cântăreț bisericesc, mutat la cele veșnice la doar 26 de ani. 

La concurs pot participa persoanele fizice cu cetățenie română, indiferent de etnie, sex sau religie, care nu au depășit vârsta de 26 de ani, nu au publicat un volum individual de poezie și îndeplinesc toate celelalte condiții prevăzute de prezentul Regulament de organizare și desfășurare a concursului.

Nu pot participa la concurs laureații ediției I (2023). Este interzisă trimiterea de către participanții la concurs a unor creații literare pentru care nu dețin drepturi de autor, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Creațiile literare vor fi însoțite, în mod obligatoriu, de date personale, fără alte specificații: nume și prenume, vârstă, adresă de domiciliu, număr de telefon, e-mail. Textele literare se vor transmite doar în format electronic, la adresa de e-mail: concurs.lightoflife@gmail.com, într-un mesaj care să aibă ca subiect formularea: Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”. 

Ediția a II-a a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life” se desfășoară după următorul calendar: 04.03.2024-05.05.2024 - înscrierea concurenților, primirea lucrărilor; 06.05.2024-15.05.2024 - evaluarea lucrărilor, centralizarea rezultatelor; 16.05.2024 - anunțarea câștigătorilor; 20.05.2024-21.05.2024 - manifestări cultural-religioase, festivitatea de premiere.

  • Juriu și premii

Organizatorii încurajează originalitatea creațiilor literare, diversitatea stilistică și de viziune, în sincronie cu formele moderne și contemporane de creație poetică. Fiecare concurent va trimite cinci poezii. Acestea vor fi transmise la adresa de e-mail: concurs.lightoflife@gmail.com.  

Cele cinci poezii vor purta același motto, ales de autor, fără alte indicii privind identitatea autorului. Textele creațiilor literare vor fi scrise în limba română, vor fi redactate în word (format .doc sau .docx), vor conține diacritice, caracterul Times New Roman 12, spațiul între rânduri de 1,5.

Juriul va fi format din șapte membri, după cum urmează: Adrian Alui Gheorghe, poet, publicist, editor - președinte; Daniela Ceredeev - profesoară Merito, inspector școlar de religie, promotoare culturală - membră; Paul Aretzu, poet, critic literar, eseist - membru; Moni Stănilă, poetă, jurnalistă, promotoare culturală - membră; Emil Munteanu, profesor Merito, publicist, editor - membru; Savu Popa, profesor, cronicar literar, promotor cultural - membru; Gheorghe Cîrstian, profesor, promotor cultural, inițiatorul proiectului - secretar. 

Juriul va stabili, pe baza unui punctaj, câștigătorii premiilor. Se vor acorda: Marele Premiu Light of Life - în valoare de 1.500 lei; Premiul I - în valoare de 1.000 lei; Premiul al II-lea - în valoare de 750 lei; Premiul al III-lea - în valoare de 500 lei; Premiul special „Ieromonah Nectarie Chiriță” - în valoare de 750 lei;

Premiul special pentru un autor din Bucovina - în valoare de 500 lei.  

Relații suplimentare se pot obține de la Gheorghe Cîrstian, secretar (telefon: 0744 611 757, e-mail: gheorghe.cirstian@gmail.com). 

Read Entire Article