Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Conducerea Romsilva a propus 1.200 de concedieri. Ministrul Mediului refuză și cere demisia mai multor directori

3 hours ago 1
ARTICLE AD BOX

Antena 3 CNN Mediu Conducerea Romsilva a propus 1.200 de concedieri. Ministrul Mediului refuză și cere demisia mai multor directori

Ministrul Mediului, Mircea Fechet. Sursa foto: Hepta/ Mediafax Foto/ Alexandru Dobre

Reorganizarea Romsilva începe de sus în jos, iar acesta este și unul dintre motivele pentru care am respins propunerea primită din partea conducerii Regiei, prin care 1.200 persoane și-ar pierde locurile de muncă, dintre care mai bine de jumătate ar fi pădurari, susține ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.

„Există o singură metodă prin care însănătoșim Romsilva: să plece acasă toți cei care au avut decizia în mâinile lor, dar au asistat pasiv, ani la rând, la declinul Regiei Naționale a Pădurilor!

Cer public demisia directorilor de la Departamentele Economic, Fond Forestier, Investiții și Comercial! De asemenea, mă aștept ca toți directorii de la Direcțiile Silvice în dreptul cărora s-au acumulat în ultimii ani minusuri în loc de plusvaloare adusă Regiei, să își scrie demisiile și să le înainteze conducerii în cel mai scurt timp. Reorganizarea Romsilva începe de sus în jos!

Acesta este și unul dintre motivele pentru care am respins propunerea pe care am primit-o din partea conducerii Regiei, căreia i-a luat o săptămână să schițeze un plan de redresare mult mai puțin ambițios decât ce are nevoie acum Romsilva. Un plan prin care, până la sfârșitul anului, 1.200 persoane și-ar pierde locurile de muncă, dintre care mai bine de jumătate ar fi pădurari, și care a luat în calcul inclusiv tăierea unor posturi vacante. Astfel de măsuri nu salvează Regia, cel mult prelungesc momentul până se atinge pragul dezastrului”, a scris, joi, Mircea Fechet, pe pagina sa de Facebook.

Acesta a subliniat că nu a acceptat propunerea Regiei pentru că nu respectă niciunul dintre principiile anunțate și nici pilonii de bază pe care intenționează să așeze noua structură creionată la Romsilva, respectiv „eficiență, respect pentru munca oamenilor din teren, care țin instituția în picioare, plusvaloare”.

„Este al patrulea an greu pentru Regie”

„Voi veni cu un plan curajos, prin care să aplicăm formula managementului performant tuturor direcțiilor silvice, pentru că știu că acest lucru este posibil, iar eu sunt convins că soluțiile pe care le-au găsit directorii de Direcții Silvice pe plus, cu care am avut o discuție foarte bună azi, vor da rezultate.

Este al patrulea an greu pentru Regie, iar acest lucru ne obligă la a lua decizii curajoase, bine cântărite, pentru că Romsilva are nevoie de o reformă profundă, nu de măsuri superficiale. Ce îmi doresc este să sprijinim și să îmbunătățim activitatea pădurarilor, nu să le punem bețe în roate, nu să le punem securea deasupra capului. Nu voi întârzia în a corecta dezechilibrele legislative care au permis situații inexplicabile, care sfidează bunul-simț”, a precizat el.

De asemenea, Fechet a anunțat că lucrează la modificarea Statutului Personalului Silvic, care elimină definitiv privilegiile și la creionarea Hotărârii de Guvern care transformă 'în literă de lege' principiile pe care le-a anunțat pentru noua structură a Romsilva.

„Nu dau înapoi niciun milimetru de la ce mi-am asumat, pentru că Regia și Direcțiile Silvice trebuie conduse de profesioniști, de oameni care au arătat că știu ce au de făcut. Și nu mă voi opri până nu mă asigur că pădurile noastre au un aliat de nădejde în Romsilva”, a mai scris pe pagina de socializare ministrul Mircea Fechet. 

Read Entire Article