Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Copil de 6 ani din Bihor, în stare gravă după ce o poartă de fotbal a căzut peste el în timp ce juca

10 months ago 6
ARTICLE AD BOX

Cei doi copii se jucau la poarta respectivă, iar la un moment dat aceasta s-a desprins și a căzut peste copilul în vârstă de 6 ani.

Micuțul, care este elev în clasa pregătitoare la Școala din Ciumeghiu, a suferit leziuni grave la cap, fiind găsit de echipajul medical de prim-ajutor în stare de inconștiență. De asemenea, el s-a ales cu răni și la nivelul membrelor și toracelui.

A fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Oradea, unde a suferit o intervenție chirurgicală pe creier. Conform sursei citate, în prezent copilul se află pe secția de Terapie Intensivă, în stare stabilă.

Polițiștii investighează incidentul pentru a stabili împrejurările în care s-a prăbușit poarta de fotbal.

„La data de 6 aprilie., la ora 19.30, polițiștii Secției nr.9 de Poliție Rurală Cefa au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin  S.N.U.A.U. 112 că pe un teren de fotbal, din localitatea Ciumeghiu, județul Bihor, o poartă metalică a căzut peste un minor.

Polițiștii continuă cercetările în cauză sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor producerii nefericitului eveniment”, a transmis IPJ Bihor într-un comunicat.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Cât costă, de fapt, la prețurile din 2024 să îți ridici singur un foișor. Toți românii care stau la curte trebuie să știe, dar și să respecte legea. Amenzile sunt uriașe chiar și pentru cei care îl au construit deja

FANATIK.RO

Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru

Viva.ro

Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru

Ce nume extrem de rar are bebelușul lui Reghe. Nu s-a mai auzit în România. Primele declarații despre copil și un atac furibund la adresa Anamariei Prodan

Libertateapentrufemei.ro

Ce nume extrem de rar are bebelușul lui Reghe. Nu s-a mai auzit în România. Primele declarații despre copil și un atac furibund la adresa Anamariei Prodan

 „N-am fost refuzată niciodată!”

GSP.RO

Cea mai frumoasă reporteră italiană n-a putut intra într-o faimoasă discotecă din Berlin, din cauza garderobei: „N-am fost refuzată niciodată!”

Staţiunea din România care s-a reinventat peste noapte. E la fel de frumoasă ca Bușteni, Sinaia sau Predeal și e peste Băile Felix ca ape termale. E la nici două ore de București și cazarea a rămas la fel de ieftină ca pe vremuri

Cine este femeia al cărei cadavru tranșat a fost descoperit pe marginea autostrăzii A1. „S-a găsit încă o mână și un picior”

Știrileprotv.ro

Cine este femeia al cărei cadavru tranșat a fost descoperit pe marginea autostrăzii A1. „S-a găsit încă o mână și un picior”

Bianca Censori întrece orice limită! Soția lui Kanye West a mers la restaurant doar în sutien, colanți transparenți și fără lenjerie intimă / Foto

Unica.ro

Bianca Censori întrece orice limită! Soția lui Kanye West a mers la restaurant doar în sutien, colanți transparenți și fără lenjerie intimă / Foto

EXCLUSIV | Lovitura primită de "arhitectul" plecării lui Mutu de la CFR Cluj! Soţia fotbalistului a rupt tăcerea

Orangesport.ro

EXCLUSIV | Lovitura primită de "arhitectul" plecării lui Mutu de la CFR Cluj! Soţia fotbalistului a rupt tăcerea

 Tânăra găsită cu trupul tranşat figura pe lista persoanelor date dispărute. Criminalul sadic, încă în libertate

Observatornews.ro

Crima macabră din Dâmboviţa: Tânăra găsită cu trupul tranşat figura pe lista persoanelor date dispărute. Criminalul sadic, încă în libertate

Horoscop 7 aprilie 2024. Fecioarele este bine să țină cont de tendința principală a întregului context, de faptul că temerile devin puternice

HOROSCOP

Horoscop 7 aprilie 2024. Fecioarele este bine să țină cont de tendința principală a întregului context, de faptul că temerile devin puternice

Read Entire Article